„PONTÂND”

Un om bun, deja în vârstă, muncitor într-o fabrică, în fiecare zi, la ora gustării, intra într-o biserică apropiată pentru a-l saluta pe Domnul. Preotul, care îl vedea în fiecare zi, îl întrebă la un moment dat:

– Ce-i spui lui Isus de fiecare dată când vii să-l vezi?

– Eu nu știu să mă rog – răspunse acesta. Îi spun doar: „Bună, Doamne! Sunt foarte bucuros că mi-ai iertat păcatele și ești prietenul meu. Iată-l aici pe Ioan «pontând». Pe mâine”.

La câteva timp după aceea, omul acela nu mai apăru. Preotul, surprins, merse la fabrică să întrebe de el. I s-a spus că era în spital, bolnav.

S-a dus să-l viziteze. Infirmierele i-au spus că era un bolnav de care nimeni nu-și mai aduce aminte, că nu primește nicio vizită și, cu toate acestea, mereu este bucuros și fericit.

Când preotul vorbi cu el, îi pomeni despre această dezamăgire a infirmierelor, iar el îi spuse:

– Se înșală amarnic infirmierele. În fiecare zi, la ceasul când noi luăm gustarea la fabrică, vine un mare prieten să mă vadă. Se așază acolo, pe pat, mă prinde de mână, mă privește în ochi surâzând și-mi spune: „Bună, Ioan! Sunt foarte bucuros că ți-am iertat păcatele și că ești prietenul meu. Iată-l aici pe Dumnezeu «pontând». Pe mâine”.

Dumnezeu nu se lasă niciodată depășit în generozitate.