POȘTA ELECTRONICĂ

Era un paroh care avea un sacristan destul de în vârstă și căruia îi cam plăcea vinul. Într-o duminică, l-a surprins pe bătrân când punea mâna în cutia milei și-și băga în buzunar un pumn de monede.

– Nu trebuie să faci asta, Tiburțiu, îl mustră parohul. Acești bani îi apartin Domnului nostru Isus Cristos.

– Păi, tocmai, don Manuel, replică sacristanul. Cum eu am să-l văd înaintea sfinției voastre, îi iau ca să-i duc eu.

Răspunsul este ingenios. Însă adevărul este altul.

Când ne chinuim să ne justificăm greșelile, tocmai atunci ne vin în minte o sumedenie de motive. Partea rea este că știm că nu avem dreptate. Și, ceea ce este și mai rău, dacă cineva o ia pe acest drum al autojustificării, termină prin a crede aceste motive, înșelându-se.

Cred că este mai greu să-i înșeli pe ceilalți decât pe tine însuți.

Merită amintită acea învățătură a sfântului Paul: „Deși nu mă mustră conștiința cu nimic, nu pentru motivul acesta sunt îndreptățit. Domnul este cel care mă judecă” (1Cor 4,4).