PREMIU NEOBIȘNUIT

Doamna Maria Cristina de Habsburg-Lorena, regină regentă după moartea lui Aflons al XII-lea petrecută în 1885, se pregătea să semneze înmânarea unei cruci mari a ordinului „Isabela Catolica”. Cum nu știa cine era destinatarul decorației, întrebă asupra meritelor sale. Văzând că nimeni nu-i oferea nicio informație sigură, nici nu știa să enumere meritele persoanei căreia i se adjudeca o atare distincție, privi la Sagasta, pe atunci președinta guvernului, căutând să-i ceară explicații. Sagasta îi spuse:

– Maiestate, nu știu să vă spun multe, însă un lucru este sigur: este vorba de o persoană foarte bună.

Regenta surâse și comentă, în timp ce își dădea senłnătura:

– Premiem, prin urmare, bunătatea, care nu este puțin lucru.

Fără îndoială, nu se obișnuiește să se decoreze bunătatea unei persoane. În schimb, bunătatea, da, se premiază. O persoană bună are, de obicei, în jurul său multă lume care o iubește, iar această afecțiune este deja un premiu pe acest pământ.

Mult mai mare va fi însă premiul său în cer. Acolo bunătatea este singura care se premiază și, în cele din urmă, aceasta este distincția care contează.