LECTURA I
Voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă.
Citire din cartea profetului Ieremia 33,14-16
“Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus cu privire la casa lui Israel şi cu privire la casa lui Iuda! 15 În zilele acelea şi în acel timp voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară. 16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în siguranţă. Acesta este numele cu care va fi chemat: «Domnul este dreptatea noastră»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4bc-5ab.8-9.10 şi 14 (R.: 1)
R.: Către tine, Doamne, înalţ sufletul meu.

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale,
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

10 Toate căile Domnului sunt îndurare şi adevăr
pentru cei ce păzesc alianţa şi mărturiile sale.
14 Domnul descoperă taina sa celor care se tem de el
şi le face cunoscută alianţa sa. R.

LECTURA A II-A
Să întărească Domnul inimile voastre la venirea Domnului nostru Isus.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 3,12-4,2
Fraţilor, pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de alţii şi faţă de toţi, aşa cum suntem noi faţă de voi, 13 ca să întărească inimile voastre, aşa încât să fiţi fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi. Amin! 4,1 În rest, fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi ca să prisosiţi tot mai mult! 2 Căci voi ştiţi ce învăţături v-am dat în numele Domnului Isus.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 84(85),8
(Aleluia) Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta! (Aleluia)

EVANGHELIA
Se apropie eliberarea voastră.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,25-28.34-36
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: “Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor. 26 Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. 27 Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. 28 Când vor începe să se întâmple acestea, întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră! 34 Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, 35 ca un laţ! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. 36 Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!”

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, în acest timp al Adventului, vreau să veghez și să mă rog. Vreau să fiu pregătit pentru venirea, Adventul, Fiului tău, Isus Cristos. Nu permite ca obiceiurile păcătoase sau grijile acestei lumi să mă copleșească. Vreau să fiu un pământ bun care primește Cuvântul tău și care aduce roade abundente, supranaturale.

Prima venire a lui Isus, în umilință

Adventul este timpul liturgic în care ne pregătim pentru prima și a doua venire (latină: adventus) a lui Isus. Prima lectură din Cartea profetului Ieremia profețește venirea unei „odrasle drepte” din arborele familiei regale a lui David. Ceea ce va aduce acest viitor descendent regal al lui David, acest Rege-Păstor, este dreptatea. „Păstorul care va veni va fi Domnul Dumnezeu, care își va elibera poporul și îl va conduce în dreptate. Păstorul care vine va fi, de asemenea, un descendent al lui David, care va conduce, va salva și va aduce pacea. El va fi domnitor, dar „smerit” atunci când va sosi (cf. Zah 9:9)” (Prothro, The Bible and Reconciliation, 115). Venirea Sa va aduce răscumpărare, pace, iertare și împăcare. Păstorul va apăra și va conduce poporul împotriva păcatului, va revărsa Duhul lui Dumnezeu și va aduce înfrângerea finală a lui Dumnezeu asupra morții. În Isus Cristos, „Dumnezeu însuși va veni în mijlocul poporului său, pentru a aduce mântuirea lui Israel și pentru a chema popoarele la pocăință. El îi va elibera pe cei robiți de puterile păcatului și ale morții. El, ca Păstorul Bun, își va da viața pentru turma sa și va inaugura Noul Legământ, aducând iertare și reînnoire în inimile afectate de păcat prin propriul său Duh. Iar acest Păstor, deopotrivă davidic și dumnezeiesc, va numi mulți „subpăstori” peste poporul său pentru a administra darurile iertării și reînnoirii în „slujirea reconcilierii” (2Cor 5,18)” (Prothro, The Bible and Reconciliation, 115).

A doua venire a lui Isus, în glorie

Evanghelia contemplă a doua venire în glorie a lui Isus de la sfârșitul veacurilor. Isus se autointitulează „Fiul Omului” și face referire la o profeție din Cartea profetului Daniel (7,13-14) despre venirea Fiului Omului pe norii cerului pentru a primi de la Dumnezeu împărăția veșnică. Moartea lui Isus pe cruce în anul 30 d. Cr. și distrugerea Ierusalimului în anul 70 d. Cr. au fost evenimente care au indicat sfârșitul lumii. Cuvintele lui Isus despre întunecarea soarelui, a lunii și a stelelor fac trimitere la profeții din Vechiul Testament precum cele din cărțile profeților Ioel (3,3-4) și Isaia (13,10). „Isus vorbește despre o beznă cosmică atunci când profețește căderea Ierusalimului și sfârșitul lumii … așa cum face și Cartea Apocalipsului (6,12; 8,12)” (Ignatius Catholic Study Bible: Isaiah, 38). La moartea lui Isus, era întuneric peste întreg pământul. Deoarece Templul era un microcosmos al universului și avea în el simboluri ale soarelui, lunii și stelelor, distrugerea sa a însemnat sfârșitul vechii creații. Soarele, luna și stelele erau toate legate între ele de timp: mișcarea treptată a stelelor indica anul, fazele lunii indicau luna, iar ciclul soarelui indica zilele. Când aceste puteri ale cerurilor vor fi în cele din urmă zdruncinate, timpul va înceta, iar gloriosul Fiu al Omului va stabili definitiv Noua Creație în plinătatea sa.

Fiți fără prihană în acest Advent!

În Evanghelie, Isus ne avertizează să fim pregătiți pentru venirea Sa. Nu putem permite ca inimile noastre să fie împovărate de dezmăț (plăceri desfrânate), beție (și alte păcate). Nici nu putem să permitem ca grijile, preocupările și neliniștile acestei vieți să ne copleșească inimile. Scrisoarea lui Paul către Tesaloniceni ne îndeamnă, de asemenea, să creștem în caritate și să fim fără prihană în sfințenie, ca pregătire pentru a doua venire (Advent) a Domnului Isus. Paul cere comunității creștine să trăiască în conformitate cu instrucțiunile pe care el le-a transmis. Aceste instrucțiuni le cereau să se abțină de la imoralitatea sexuală și să trăiască o viață castă.

Doamne Isuse, contemplu cu umilință prima ta venire. Sunt atât de multe de învățat de la Tine, lucruri precum simplitatea, dăruirea, sărăcia, tăcerea și iubirea Ta. Aștept cu nerăbdare a doua Ta venire în slavă, la sfârșitul veacurilor. Tânjesc după ziua în care vei învinge definitiv tot răul și vei șterge orice lacrimă! Vino, Doamne Isuse!

Cum mă raportez astăzi la îndemnurile lui Isus și ale sfântului Paul? La începutul timpului Adventului, inima mea este împovărată de plăceri păcătoase sau de grijile cotidiene? Cum aș putea crește în această lună tot mai mult în caritate și în virtutea castității?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: