PRIMUL

Văzând o cursă de atletism, un copil de cinci ani îl întrebă pe tatăl său:

– Tată, de ce aleargă oamenii ăștia?

– Pentru că cel care ajunge primul va primi un premiu.

– Și atunci, ceilalți de ce mai aleargă?

Aleargă pentru că toți vor să fie primii și să obțină premiul. Această aspirație este nobilă și bună. Ceea ce se întâmplă e că, pentru a exista un primul, ceilalți trebuie să rămână în urmă. Însă cauza pentru care rămân în urmă nu este primul care ajunge, ci faptul că ceilalți aleargă mai încet.

În ordinea supranaturală, cea mai valoroasă din viața umană, important este să dai totul din ceea ce poți da; independent de locul pe care rămâi. Cel care dă tot ceea ce poate da este întotdeauna primul: „Mulți dintre cei din urmă vor fi cei dintâi” . În acest domeniu încap mulți primi și mulți premiați.

Ceea ce nu își are locul aici este rivalitatea. Aici este colaborare. Un lucru important din munca fiecăruia este a-i ajuta pe ceilalți să înainteze, a da mai mult.

Ceea ce este rău, de temut în ordinea supranaturală, este faptul de a se conforma, a se arăta mulțumit, satisfăcut, a nu avea foame de mai mult.