Despre Voltaire se povestesc multe întâmplări. Printre ele este următoarea:

Faima sa de ateu era cunoscută tuturor. Într-o zi, s-a întâlnit pe drum cu un cortegiu funerar. Văzându-l că-și descoperă capul în fața crucii parohiale, cineva care se afla lângă el îi spuse:

– Ia te uită! Te-ai împăcat cu Dumnezeu?

– Ne salutăm – răspunse Voltaire –, însă nu ne vorbim.

 

În relația dintre oameni există multe grade, iar în relația fiecăruia în parte cu Dumnezeu, de asemenea. Nu este același lucru a se saluta cu a-și vorbi. Una este a-și vorbi și alta este a fi prieteni.

Nu prea există creștini care să-i refuze lui Dumnezeu salutul. Există mulți care vorbesc cu el, cel puțin ocazional și, aproape mereu, pentru a cere.

Însă ceea ce se poate numi prietenie cu Dumnezeu nu mai este atât de frecventă, iar adevărata prietenie, încă și mai puțin.

Prietenie și intimitate, ambele sunt rodul efortului. Relația cu Dumnezeu poartă numele de rugăciune. Fără un timp dedicat rugăciunii nu există prietenie și, cu atât mai puțin, intimitate posibilă.

Relația mea cu Domnul în ce grad se află?

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014