PROBLEMĂ DE VOLUM

Doi puști, unul de șapte și altul de cinci ani, ajung la casa bunicii în momentul în care aceasta se afla în rugăciune. Cel mai mare o întreabă:

– Ce faci, bunico?

– Mă rugam. Tu știi ce înseamnă să te rogi?

– Da – răspunde copilul. E atunci când Dumnezeu îți vorbește la inimă.

Iar cel mai mic, cel de cinci ani, spune foarte serios:

– Păi, mie cred că-mi vorbește foarte încet, pentru că eu nu aud nimic.

A auzi și a asculta, chiar dacă uneori se confundă, au o semnificație deosebită și exprimă atitudini, de asemenea, diferite. Ca să auzi, trebuie să asculți, să vrei să auzi.

Nu poți să asculți mai multe voci odată. De aici rezultă că, pentru a-l auzi pe Dumnezeu, trebuie să-i acordăm atenție lui și să încetăm de a o acorda altor lucruri care ne tulbură.

Nu e atât o problemă de volum, cât mai degrabă o problemă de tăcere și de a vrea să auzi.

Este foarte binevenită aici cererea care îi este atribuită sfintei Tereza: „Doamne, ori strigă mai tare, ori ascute-mi auzul!”