PRUNDENȚA - VIRTUTE CARDINALĂ
EVANGHELIA
Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,1-13
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: “Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» 7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» 9 Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!» 10 Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. 11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». 13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”
Cuvântul Domnului
Duhule Sfânt, pătrunde în inima și mintea mea în aceste momente de rugăciune, astfel încât să pot evalua corect situația vieții mele în lumina învățăturilor Domnului și să abordez fiecare decizie pe care o voi lua cu prudență și seninătate.
Prudența (Chibzuința)
„Prima dintre cele patru virtuți cardinale, și regula pentru celelalte trei, rămâne prudența. Acum, este împotriva curentului de gândire actual [anul 1951, când a fost redactat acest text] să vezi în prudență o virtute, cu atât mai puțin prima dintre cele patru virtuți cardinale. Motivul este că avem adesea o idee cu totul greșită despre virtutea prudenței. Prudența ca virtute nu are nimic de-a face cu […] atitudinea sfioasă a unei precauții nejustificate […]. Prudența este calitatea clarviziunii. Omul prudent abordează fiecare decizie cu ochii deschiși, în lumina deplină a cunoașterii și a credinței. El discerne realitatea în mod obiectiv, evaluează o situație pentru ceea ce reprezintă ea și o cântărește din perspectiva valorii sale reale. Omul prudent ia o decizie numai după o analiză atentă a situației” (Josef Pieper, Ce cred catolicii, 73).
Prostia (Nechibzuința)
Pasajul evanghelic de astăzi pune în balanță prudența și nechibzuința. La prima vedere, nenorocirea care s-a întâmplat cu cele cinci fecioare nechibzuite ar putea părea o simplă coincidență. Cu toate acestea, în lumina explicației de mai sus cu privire la prudență, putem aprecia că situația legată de lipsa de untdelemn pentru fecioare a fost precedată de două seturi de comportamente, două procese decizionale, moduri de abordare a realității: „Cine urmează impulsul voinței sale înainte de a aprecia cu exactitate și obiectivitate faptele și circumstanțele unei situații este imprudent și nechibzuit” (Josef Pieper, Ce cred catolicii, 73).
Iată, Mirele!
„Virtutea reprezintă maximul a ceea ce poate reprezenta un om; ea constituie împlinirea capacității umane de a exista” (Josef Pieper, Scurtă lectură despre virtuțile inimii umane, 9). Dacă virtutea clară a prudenței este imperativă în viața de zi cu zi pentru a împlini capacitatea umană de a fi, în fragmentul evanghelic de astăzi, Isus ne învață că prudența este și mai imperativă pentru viața spirituală. La fel ca fecioarele, și noi cunoaștem că Domnul va reveni. A fi prudenți legat de viața noastră spirituală presupune să evaluăm situația așa cum este și să cântărim valoarea reală a lucrurilor.
Doamne, mă inviți și astăzi să cresc în înțelepciune. Ajută-mă să abordez fiecare situație cu ochii deschiși, în lumina deplină a cunoașterii și a credinței. Dă-mi harul de a discerne acțiunile potrivite și apoi de a le duce la bun sfârșit, spre slava Ta.
Doamne, astăzi, cu ajutorul harului Tău, voi pune în practică virtutea prudenței, luându-mi câteva clipe înainte de a lua vreo decizie, pentru a discerne în mod conștient implicațiile ei, în lumina credinței și a rațiunii.
Pentru o reflecție suplimentară:
„Focul care înflăcărează darul este Duhul Sfânt, dătătorul de daruri. De aceea, Sfântul Paul spune: „Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi!” (2Tim 1,14). Și iarăși: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul] tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei.” (v. 7). Nu un duh de timiditate, ci de chibzuință. Cineva ar putea crede că prudența reprezintă o virtute a „biroului de vamă”, care verifică totul pentru a se asigura că nu există nicio eroare. Nu, prudența este o virtute creștină; este o virtute a vieții și chiar virtutea guvernării. Și Dumnezeu ne-a oferit acest Duh al chibzuinței. Sfântul Paul pune prudența în opoziție cu timiditatea. Ce este această prudență a Duhului? După cum ne învață Catehismul, prudența: „nu trebuie confundată cu timiditatea sau cu frica”; mai curând, ea este „virtutea care dispune rațiunea practică să discearnă cu privire la adevăratul nostru bine în orice împrejurare și să aleagă mijloacele potrivite pentru a-l obține” (cf. #1806). Prudența nu înseamnă nehotărâre; nu este o atitudine defensivă. Ea este virtutea păstorului care, pentru a sluji cu înțelepciune, este în stare să discearnă, să fie receptiv la noutatea Duhului. Revigorarea darului nostru în flacăra Duhului constituie opusul faptului de a lăsa lucrurile să-și urmeze cursul fără a face nimic. Fidelitatea față de noutatea Duhului reprezintă un har pe care trebuie să-l cerem în rugăciune” (Papa Francisc, omilia din 6 octombrie 2019, în timpul Sfintei Liturghii de deschidere a Sinodului Episcopilor pentru Regiunea Pan-Amazonică: Articol despre eveniment și fragmente din omilie).
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: