QUO VADIS, DOMINE?

O veche tradiție povestește că, în timpul persecuției lui Nero, Petru, la insistențele comunității creștine, plecă din Roma în căutarea unui loc sigur. Pe cale îi apăru Isus. Petru, văzându-l, îl întrebă:

– Quo vadis, Domine? (Încotro mergi, Doamne?)

– Merg la Roma, ca să fiu răstignit din nou pentru tine.

Auzind aceste cuvinte, Petru s-a întors în cetate, unde  avea să moară ca martir.

Ceea ce nu este legendă este faptul că Isus, efectiv,  a murit pentru mine.

El ne-a spus: „Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Să ne fie cu iertare, Doamne, dar este loc de o dragoste mai mare: a-ți da viața pentru dușmani, pentru cei care te ofensează. Aceasta ai făcut-o tu.

Dragostea lui Dumnezeu ne surprinde, ne zăpăcește și nu ne vine să-l credem. Dacă m-aș dumiri, dacă mi-aș  da seama cu totul de cât de mult mă iubește Dumnezeu, cred că aș înnebuni.

A savura această iubire a lui Dumnezeu este cel mai copios izvor de fericire. A o înțelege pe deplin este rezervat pentru cer, un cer care, chiar dacă în mod imperfect, poate fi pregustat deja aici, pe pământ.