Un măgăruș încărcat cu doi saci de făină se întorcea acasă. Dintr-o dată, vede înaintea sa o furnică purtând în spate un bob de grâu. Între ambii se stabilește un dialog interesant:

– Prietenă furnică – spune măgărușul –, cu cât mai mult mă uit la tine, cu atât mai mult te admir. Porți pe umerii tăi o povară care te apasă și este mult mai mare decât tine. Cu toate acestea, îți urmezi drumul senină, bucuroasă și cu toate forțele, iar eu, care port doi saci mici de făină, protestez, mă supăr și deseori mă opresc.

– Ei bine – spune furnicuța –, eu cred că motivul este simplu și limpede. Cu siguranță se datorează faptului că tu lucrezi pentru alții.

 

A ne simți beneficiarii propriei munci ne stimulează, iar acest sentiment este foarte uman.

Atunci când se lucrează conștienți de prezența lui Dumnezeu, cu dorința de a face ceea ce-i este lui pe plac, întotdeauna suntem primii beneficiari ai lucrului pe care îl facem, întrucât ceea ce vrea Dumnezeu, înainte de toate, este binele nostru.

Dacă dorești să ai o motivație care să te stimuleze cu adevărat în munca ta, atunci fă această muncă pentru un motiv supranatural.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014