RĂSPLATA PERSEVERENȚEI

În timpul ultimului război mondial, un ofițer din statul major german se afla rănit grav într-un spital francez. Călugărița care-l îngrijea era și ea germană. Aflând că rănitul este catolic, se gândi să cheme un preot, însă el nu voia nici măcar să audă vorbindu-se despre religie.

– Ei bine, mă voi ruga mult pentru dumneavoastră – îi spuse ea -, pentru ca Dumnezeu să vă atingă inima.

– Cum vreți! O să vă săturați și n-o să vă mai rugați.

– Să nu credeți. Există un om pentru a cărui convertire mă rog de șaisprezece ani. 

– Șaisprezece ani? Trebuie să țineți mult la el. Este tatăl dumneavoastră sau fratele ?

– Nu. Nici măcar nu-l cunosc. Mama mea a fost servitoare la o contesă din Germania. Acum șaisprezece ani i-a spus să-mi ceară să mă rog pentru fiul ei, care ducea o viață dezordonată. De atunci m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi pentru el; același lucru îl fac și celelalte surori. Acum, după cum mi-a spus contesa într-o scrisoare, este în armată.

Ofițerul o asculta cu un interes crescând.

– Mama dumneavoastră se numește Beata? a întrebat el.

– Da. Însă… nu cumva dumneavoastră sunteți contele Carlos ?

Așa. era. Consecvența acelei surori care se ruga pentru convertirea lui l-a mișcat profund.

A primit sacramentele. La puțin timp după aceea, murea în pace.

Consecvența picăturii de apă ajunge până acolo că străpunge piatra. Perseverența în rugăciune întotdeauna sfârșește prin a da rod.