Un copil se duse la dentist pentru a-și scoate o măsea. Seara, când tatăl se întoarse acasă, îl întrebă:

– Cum merge, Manolito? Te mai doare măseaua?

– Nu știu, tată, că a rămas la dentist.

 

Cum să știe ce se întâmplă cu măseaua, dacă nu o mai are la el? Raționamentul copilului este foarte limpede: nu ne poate durea ceea ce nu avem.

În viață însă nu este întotdeauna așa. De multe ori ne doare ceea ce nu avem și tocmai pentru aceasta: pentru că nu avem.

A nu avea ceea ce ar vrea să aibă este una dintre cauzele suferinței multor oameni.

Ce izvor de pace, de seninătate și de bucurie este atitudinea pe care o reflectă acea cerere din Vechiul Testament: „Nu-mi da sărăcie, nici bogăție; dă-mi doar hrana necesară!” (Prov 30,8).

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2013