RĂUL CEL MAI MIC

S-a întâmplat într-o familie numeroasă. Mama aduse un platou cu prăjituri la desert într-o zi de sărbătoare. La momentul prânzului, platoul pierduse deja o parte din conținutul său. Mama vru să știe cine a fost autorul acelei sustrageri, așa încât începu să-l întrebe pe cel mai ștrengar dintre copii, Augusto, de șase ani:

— Ia să vedem, Augusto, cine a mâncat prăjiturile? Spune-mi adevărul! Știi că mie nu-mi plac minciunile, că a minți este un lucru foarte urât.

Puștiul rămase puțin pe gânduri, apoi, la rându-i, întrebă:

— Mamă, ce este mai puțin urât, să minți sau să mănânci prăjiturile?

Copilul căuta răul cel mai mic. Însă ceea ce se spune, că „un rău nu vine niciodată singur”, într-un anumit sens, este foarte adevărat: orice rău pe care-l facem poartă cu sine alte rele.

A mânca pe ascuns prăjiturile îl provoca apoi pe copil să mintă. Un pas greșit, un păcat, o lipsă generează alți pași greșiți. Uneori al doilea pas este mai rău decât primul.

A recunoaște cu simplitate propria vină este deja un pas mare către eliberarea de vină și de influența sa perversă.