REANIMAREA

Un preot, capelan al unui sanatoriu, îl vizitează într-o zi pe un puști de nouă ani, bolnav de ceva timp.

– Cum te simți, Jorge? îl întreabă.

– Bine. Acum eu sunt bine – a fost răspunsul său și, arătând spre crucifixul pe care-l avea la căpătâiul patului, adăugă:

– Însă el… eu cred că ar trebui să fie la „Reanimare”.

Iar preotul se gândi: câtă dreptate ai, micuțule! Și eu trebuie să fiu pentru Isus, răstignit pentru mine, o adevărată „unitate de îngrijiri continue”.

Bolnavul de la reanimare este centrul atenției: acolo toți și toate sunt cu ochii pe el. Se are în vedere fiecare bătaie a inimii sale.

Doamne, dacă eu aș fi în stare să fiu atât de atent față de Isus, precum sunt față de bolnavi cei care lucrează la reanimare!