RELICVĂ CU DEDICAȚIE

Sfântul Ioan Bosco deja în viață avea faimă de sfânt și, pe lângă aceasta, era foarte popular în Torino. Exista în locuitorii orașului o mare râvnă de a dobândi ceva care să fi aparținut sau să fi fost atins de el: toți voiau să aibă câte o relicvă de-a celui pe care-l considerau un sfânt.

Odată, o doamnă din înalta societate îi prezentă un cartonaș, cerându-i să-i dea un autograf. Don Bosco scrise pe hârtie: „Am primit de la Dumneavoastră, Doamnă, cantitatea de două mii de lire pentru copiii din colegiul meu… Mulțumesc mult”. Și semnă.

Doamna citi nota, semnată de către sfânt și, surâzând, îi înmână banii sărutându-i mâna.

Sfântul Ioan Bosco avea o idee clară în cap: grija față de cei mici pe care el îi aduna. În slujba acestui zel al său punea toate mijloacele și posibilitățile pe care le avea la îndemână.

Este mult ceea ce o persoană poate – cu ajutorul harului lui Dumnezeu – atunci când este capabilă să-și pună toate forțele în slujba unui scop. Atunci când nu există un scop predominant în viață, această viață își pierde din forță.

Decizia sinceră de a face voința lui Dumnezeu, iubirea, este singura în stare de a aduna la un loc toate aspectele vieții umane.