REMEDIU SCUMP

Un domn s-a căsătorit cu o femeie mută. Ajunse la un moment că se plictisise de atâta tăcere. Se adresă unui specialist pentru a vedea dacă putea face ca soţia lui să poată vorbi. O intervenţie chirurgicală de succes şi femeia începu să vorbească. Însă era atât de grăbită să recupereze timpul pierdut, încât vorbea încontinuu.

Soţul, dorindu-şi tăcerea anterioară, se duse din nou la medic şi-l imploră să o readucă la muţenie. Doctorul îi spuse:

– Nu-mi stă în putere ceea ce-mi ceri, datoria mea este aceea de a vindeca.

– Şi nu există niciun remediu? insistă soţul.

– Doar unul îmi trece prin minte.

– Care, doctore?

– Să te fac pe tine surd.

În căsnicie, ca şi în afara acesteia, tendinţa este aceea de a ne gândi la ceea ce trebuie să se schimbe la celălalt. Nu la fel de uşor este să acceptăm că trebuie să ne schimbăm noi.

Oricât de mult s-ar schimba celălalt, niciodată nu ni se va părea suficient. Schimbarea lui nu va rezolva neînţelegerile: dacă nu vorbeşte, rău; dacă vorbeşte, mai rău.

Propria noastră îmbunătăţire este mai eficace, mai la îndemână şi mai necesară. Partea proastă e că nu ne place să punem astfel problema.