RENUNȚAREA SAU SACRIFICIUL

Astăzi, ne abținem de la carne. Este un sacrificiu atât de mic. Un sacrificiu poate fi oferit cu reținere și părere de rău sau, dimpotrivă, cu bucurie și entuziasm. Diferența constă în faptul că, atunci când acceptăm orice renunțare cu bucurie și entuziasm, anticipând harul care decurge din ea, harul pe care îl primim este mult mai mare decât dacă am face respectivul sacrificiu cu jumătate de inimă. Renunțarea sau abținerea de a consuma carne are potențialul de a fi deosebit de roditoare pentru noi atunci când sacrificiul nostru este oferit în mod liber, cu bucurie și din toată inima.
Oferiți sacrificiul de astăzi al abstinenței de la carne în unire cu catolicii din lumea întreagă. Această renunțare, precum și orice alt sacrificiu pe care îl oferim de-a lungul vieții noastre, trebuie oferit în același mod în care Isus a trăit în perioada celor patruzeci de zile în pustiu. Versiunea scurtă a relatării Sfântului Marcu amintește că Duhul l-a dus în pustiu… (Mc 1,12). Versiunile Sfinților Matei și Luca amintesc faptul că Isus a fost condus de Duhul Sfânt în pustiu. Cu alte cuvinte, asumarea din partea lui Isus a acestui timp de renunțare și rugăciune nu a fost ceva ce a fost forțat să facă împotriva voinței sale, cu reticență sau cu părere de rău. Dimpotrivă, Domnul a fost impulsionat de Duhul Sfânt să participe la această perioadă de renunțare. El a fost condus, nu împins, și a urmat voința Tatălui, în unire cu Duhul Sfânt, cu mare nerăbdare și multă determinare.
De obicei, la prima vedere, orice gest de renunțare poate părea ceva negativ. Ne gândim: trebuie să fac acest lucru... Și, deși orice sacrificiu pe care suntem îndemnați să-l oferim poate părea inițial o povară, realitatea spirituală ne învață contrariul. Dacă trăim animați de Duhul Sfânt, perspectiva noastră cu privire la aproape orice lucru din viață se va schimba, inclusiv modul în care percepem sacrificiile pe care suntem îndemnați să le oferim.
În timp ce vă oferiți astăzi acest mic sacrificiu de a vă abține de la a consuma carne, permiteți Duhului Sfânt să vă conducă și să vă impulsioneze pentru a transforma acest gest nu în împlinirea unei obligații, ci într-o jertfă profund spirituală pe care o alegeți de bună voie și doriți să o împărtășiți în unire cu Isus. Oferiți-i acest sacrificiu lui Dumnezeu ca pe un mic gest pe care îl puteți face imitând astfel experiența în condiția omenească a Domnului nostru. Împliniți acest lucru cu încredere în Domnul, înțelegând că imitarea lui reprezintă cea mai bună modalitate de a acționa în viață. Nu vă raportați la renunțări ca la ceva negativ și ca la mici, dar minunate oportunități de a vă exprima dragostea față de Dumnezeu, de a vă controla poftele dezordonate și de a crește în virtute.
Doamne, tu ai asumat sacrificiul celor patruzeci de zile în pustiu cu cea mai profundă hotărâre și determinare. A fost bucuria ta să-i oferi acest sacrificiu Tatălui din ceruri, la îndemnul Duhului Sfânt. Te rugăm să ne oferi și astăzi și în fiecare zi harul de a accepta fiecare sacrificiu al vieții noastre în unire cu dorința și încântarea Preasfintei tale Inimi. Amin.
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
