RUGÂNDU-NE CA ISUS
EVANGHELIA
Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,1-4
În acel timp, Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui!” 2 Atunci le-a zis: “Când vă rugaţi, spuneţi: «Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta! 3 Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele 4 şi iartă-ne păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte; şi nu ne duce în ispită!»”
Cuvântul Domnului
În acest moment de rugăciune și în acest cadru sfânt, îmi liniștesc mintea agitată. Tu ești atotputernic, Doamne, și pot să-ți încredințez toate grijile și preocupările mele pe măsură ce caut să mă apropii tine; vreau să fiu întărit prin cuvintele tale dătătoare de viață. Tu știi de ce am nevoie, ceea ce îmi doresc. Îmi însușesc cuvintele din psalmul de astăzi, te laud și te premăresc „Fă să se bucure sufletul slujitorului tău, căci eu înalţ sufletul meu către tine, Doamne!” (Ps 86,4).
Isus se ruga?
Dintre toți evangheliștii, sfântul Luca îl arată pe Isus rugându-se cel mai des. Isus se ruga, ne spune el. Și menționează acest lucru de mai multe ori de-a lungul Evangheliei sale. Imaginați-vă acest lucru: Isus, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, retrăgându-se în fiecare zi să se roage. De ce ar avea nevoie însuși Dumnezeu să își dedice timp pentru a se ruga? Acest amănunt dezvăluie atât de multe. În primul rând, ne oferă o perspectivă cu privire la Sfânta Treime. Amintiți-vă, Treimea este formată din trei Persoane într-o singură natură. Trei Persoane reale, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu relații concrete. Isus se retrăgea se roage pentru că îi păsa de aceste relații, pentru a le hrăni și a fi hrănit prin ele. În al doilea rând, în natura sa umană, Domnul a pășit în limitele timpului și spațiului. Relațiile sale trinitare, într-un mod tainic, trebuiau să participe la aceasta. Noi împărtășim aceeași natură umană dar am fost făcuți părtași și la natura divină, prin Botez. Așadar, și noi ne putem aștepta ca dezvoltarea relațiilor noastre cu Sfânta Treime să presupună timp de intimitate cu Dumnezeu. Este foarte frumos să spunem că suntem mereu în rugăciune; într-adevăr, acesta este idealul nostru. Dar dacă Isus a simțit nevoia de a se retrage zilnic pentru a fi singur cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, de ce ne-am gândi că am putea realiza călătoria noastră de creștini fără să facem același lucru? Catehismul Bisericii Catolice (2697) afirmă în mod cât se poate de clar: „Rugăciunea este viaţa inimii noi. Ea trebuie să ne însufleţească în orice clipă. Or, noi îl uităm uneori pe Acela care este Viaţa noastră şi Totul nostru. De aceea, Părinţii spirituali, în tradiţia Deuteronomului şi a profeţilor, insistă asupra rugăciunii ca „amintire a lui Dumnezeu”, ca o trezire frecventă a „memoriei inimii”: „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des chiar decât respirăm” . Dar nu ne putem ruga „în orice clipă”, dacă nu ne rugăm în anumite momente, voind să o facem: acestea sunt timpurile forte ale rugăciunii creştine, în intensitate şi durată”.
Învață-ne să ne rugăm!
Ucenicii i-au cerut lui Isus să-i învețe să se roage. Îl observaseră. Călătoriseră cu el și l-au văzut cum își petrecea timpul. În mod evident, rugăciunea era importantă pentru Domnul. În mod clar, ucenicii au recunoscut că propria lor viață de rugăciune nu era la același nivel cu cel al lui Cristos. Dar doreau să „crească”, să se îmbunătățească. Voiau ca viața lor de rugăciune să fie ceea ce trebuia să fie. Așa că i-au cerut Maestrului să-i învețe. Asta fac discipolii: învață de la maestru; sunt însetați de „mai mult” și caută să crească. Cum este setea mea? Cât de mare este dorința mea de a crește, de a învăța, de a-l urma pe Isus mai îndeaproape? A fi ucenicul cuiva înseamnă mult mai mult decât a învăța câteva informații despre ceva. Nu este vorba doar să primești „o felie” din viața cuiva. A fi ucenic, discipol, înseamnă să înveți un întreg stil de viață; aceasta este „o aventură” cu normă întreagă. Și, întrucât Cristos este infinit în înțelepciunea sa dumnezeiască, vom avea întotdeauna multe de învățat de la el. Aventura noastră de ucenici cu normă întreagă nu se va sfârși niciodată. Trebuie doar să continuăm să ne hrănim dorința de a trăi mai mult asemenea lui Isus, de a învăța de la el, de a descoperi în toate suișurile și coborâșurile vieții noastre de zi cu zi lecțiile pe care dorește să ni le transmită și harurile pe care intenționează să ni le ofere. Apoi, când vom fi pregătiți pentru „aventura” veșnică a Cerului, Domnul ne va lua Acasă.
Tatăl milostiv
Evangheliile ne oferă două versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru, rugăciunea fundamentală a creștinilor. Cea pe care o cunoaștem mai bine este cea a Sfântului Matei, dar cea oferită astăzi de Sfântul Luca este recunoscută ca fiind aceeași în structura și conținutul ei. Atât de multe lucruri ne frapează la această rugăciune, care este, ea însăși, o revelație despre ceea ce înseamnă să fii cu adevărat creștin. Ea arată că creștinismul este eminamente relațional. Ne adresăm lui Dumnezeu cu „Tată”. Ne adresăm Lui împreună cu frații și surorile noastre: „Dă-ne nouă în fiecare zi…”. Ne adresăm lui în contextul în care avem nevoie nu doar de sprijin material, ci și de vindecare relațională: „şi iartă-ne păcatele noastre”. Această mare și unică religie a Întrupării presupune o restaurare vibrantă și continuă a relațiilor pe care păcatul le-a stricat. Chiar și îndatoririle noastre morale sunt tratate de Domnul în această rugăciune ca fiind relaționale: „pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte”. Creștinismul nu reprezintă un cod moral. Creștinismul nu este acceptarea unui crez. Creștinismul este o călătorie a prieteniei, cu toată vibrația și dramatismul care decurg dintr-un angajament într-o relație importantă. Dacă viața noastră începe vreodată să ni se pară aridă, plictisitoare sau previzibilă, putem fi siguri că ne-am abătut de la adevărata cale.
Doamne, mă fac ecoul cererii primilor tăi ucenici: Învață-mă să mă rog! Vreau ca viața mea de rugăciune să fie așa cum o dorești tu. Știu că rugăciunea este un mister, că cel care se roagă constant va descoperi mereu noi provocări, noi plăceri, noi căi de descoperit. Nu permite să neglijez viața de rugăciune. Nu mă lăsa să ajung în rutină. Nu mă lăsa să renunț la prietenia pe care mi-o oferi cu atâta generozitate.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi încerca să identific unde mă găsesc și care ar putea fi următorul pas pe care îl pot face pentru a „crește” în viața de rugăciune.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: