RUSALIILE ȘI ALIANȚELE DIN BIBLIE

LECTURA I
Au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6 Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau, spunând: “Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, 10 din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1ab şi 24ac.29bc-30.31 şi 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!
sau:
Aleluia.
1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare!
24ac Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale. R.
29bc Dacă le iei suflarea,
ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create
şi vei reînnoi faţa pământului. R.
31 Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.
LECTURA A II-A
Rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,16-25
Fraţilor, umblaţi în Duh şi nu împliniţi poftele trupului! Căci trupul doreşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului: acestea se împotrivesc unul altuia aşa încât nu puteţi face tot ceea ce voiţi. 18 Căci dacă sunteţi conduşi de Duh, nu mai sunteţi sub Lege. 19 De altfel, faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: desfrânarea, necurăţia, neruşinarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambiţiile, discordiile, dezbinările, 21 invidiile, beţiile, orgiile şi cele asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, aşa cum v-am mai spus, că cei care practică astfel de fapte nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 22 În schimb, rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, 23 blândeţea, cumpătarea. Împotriva faptelor de acest fel nu există Lege. 24 Căci cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele. 25 Dacă trăim prin Duh, să ne şi purtăm potrivit Duhului!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul iubirii tale! (Aleluia)
EVANGHELIA
Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,26-27; 16,12-15
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: “Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. 27 Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine. 16,12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. 14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, tu reverși cu generozitate Duhul tău și oferi întregii omeniri binecuvântările iertării păcatelor și filiațiunii divine. Tu nu ți-ai abandonat copiii atunci când au păcătuit, ci ai promis să îi readuci la binecuvântarea vieții tale dumnezeiești. Binecuvântează-mă în această zi și dă-mi puterea de a trăi în conformitate cu Noua ta Lege, a Carității.
Rusaliile și primele trei Alianțe
Sărbătoarea Rusaliilor are o legătură deosebită cu Legământul de la Sinai, dar va fi util să ne oprim și asupra celorlalte legăminte din Vechiul Testament pentru a înțelege unele dintre aspectele misterului pe care îl celebrăm astăzi. Primul Legământ dintre Dumnezeu și omenire a fost Legământul Creației. Duhul Sfânt plutea deasupra apelor și, în a șasea zi a Creației, Domnul Dumnezeu l-a format pe om din lutul pământului și i-a suflat în nări suflare de viață (Gen 2,7). Astăzi, citim în Evanghelie că Isus a suflat asupra apostolilor și le dăruiește suflarea lui Dumnezeu într-un mod nou și minunat. Într-un anumit sens, Rusaliile sunt misterul Noii Creații. Ceea ce a fost pierdut prin păcat a fost redobândit într-un mod nou și minunat – într-un mod care nu mai poate fi pierdut niciodată. A doua alianță a fost încheiată cu Noe. Un porumbel este prezent în povestea lui Noe dar și la momentul consacrării lui Isus Cristos în Iordan. Potopul reprezintă un eveniment de re-creație și prefigurează apele Botezului prin care suntem mântuiți. Porumbelul semnalează un nou început pentru lume după potop și un nou început pentru poporul lui Dumnezeu. Duhul plutește din nou deasupra apelor și le sfințește: așa cum Arca a fost instrumentul de mântuire pentru familia lui Noe, Biserica este instrumentul de mântuire pentru poporul lui Dumnezeu. Porumbelul a fost un semn de eliberare din timpul furtunii, un semn de speranță. Duhul Sfânt nu conduce doar o familie să iasă din Arcă, ci întreaga lume, spre cer. Rusaliile inversează, de asemenea, confuzia de la turnul Babel (Gen 11): nu numai că transformă confuzia păcatului în comuniunea iubirii și a milostivirii, dar învinge încercarea zadarnică a omului de a face o punte spre cer prin mândrie și îl poate vedea pe Dumnezeu Duhul Sfânt coborând din cer și înflăcărând inimile umile cu iubire. Cel de-al treilea legământ, cu Abraham, promitea o națiune (pământ), un nume mare (dinastie) și o binecuvântare mondială. Venirea Duhului Sfânt și Noul Legământ semnalează extinderea împărăției lui Dumnezeu la întreaga lume, o împărăție prin care toate națiunile sunt binecuvântate. Abraham este tatăl nostru, nu pentru că descindem din el conform liniei genealogice, ci pentru că împărtășim credința lui.
Rusaliile și Alianțele cu Moise și David
Pentru Israel, Sărbătoarea Rusaliilor a comemorat Legământul de la Sinai, când Dumnezeu a dăruit poporului Legea. Vântul și focul amintesc de acel Legământ și ne ajută să înțelegem Rusaliile ca pe un nou Sinai, ca sărbătoare a Noului Legământ. Prin revărsarea Duhului Sfânt, legământul încheiat cu Israel a fost extins la toate națiunile. Pe câmpiile Moabului (în Cartea Deuteronomului), Israel încheie din nou un legământ cu Dumnezeu. Este un legământ secundar, dat din cauza împietririi inimii lui Israel. Legea din Deuteronom „avea menirea de a-i descoperi lui Israel slăbiciunile sale, astfel încât acesta să recunoască incapacitatea sa de a obține sfințenia de unul singur, ci că avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu” (Barber, Singing in the Reign, 50). Odată cu venire a Duhului Sfânt, suntem întăriți și primim curaj și tărie. Noua Lege, a iubirii, nu este greu de urmat odată ce îl lăsăm pe Duhul Sfânt să pătrundă în viața noastră. În legământul încheiat cu David, Dumnezeu îi promite o dinastie, un tron veșnic și o casă regală. Unul dintre moștenitorii lui David va construi o casă pentru Domnul. De asemenea, Dumnezeu promite că va acorda filiațiunea divină urmașilor lui David. Vedem, în primul rând, că, după Înălțarea lui Isus, Duhul Sfânt corectează orice viziune naționalistă, pământească, asupra împărăției și ridică ochii ucenicilor spre Împărăția universală, cerească a lui Dumnezeu. În al doilea rând, Biserica devine Templul Duhului Sfânt. Noul Templu este Trupul înviat al lui Cristos, iar Duhul Sfânt este ca un suflet al Trupului mistic, sursa vieții sale, a unității sale în diversitate și a bogăției darurilor și carismelor sale (Catehismul Bisericii Catolice, 809). Unirea dintre Duhul lui Cristos și Trupul său mistic se manifestă pe deplin în ziua Rusaliilor. În cele din urmă, darul Duhului ne face fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Rusaliile și Noul Legământ
Profeții au promis un Nou Legământ. Ezechiel, de exemplu, a promis că, prin acest nou legământ, Dumnezeu va pune în om o inimă nouă și un duh nou: „Duhul meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după hotărârile mele, să păziți și să împliniți judecățile mele” (Ez 36,27). În ziua Rusaliilor, Duhul Sfânt umple inimile ucenicilor și scrie în inimile lor noua lege a carității (cf. Ier 31,33). Duhul Sfânt face din noi o creație nouă, ne salvează de la moarte și ne redă speranța, ne îndeamnă la comuniune, ne dăruiește binecuvântările Noului Legământ, scrie legea nouă în inimile noastre, înlesnește împlinirea legii noi, ne întărește, ne oferă viață dumnezeiască și ne îmbogățește. Împlinirea legămintelor din Vechiul Testament ne ajută să înțelegem că Dumnezeu rămâne mereu credincios și milostiv. El știe că suntem slabi și că fără El nu putem face nimic. Așadar, în era Bisericii, Duhul Sfânt „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite.” (Rom 8,26). De-a lungul timpului pascal, am văzut cum Evanghelia s-a răspândit din Ierusalim și Iudeea în Samaria și Asia Mică și, în cele din urmă, la Roma. Această răspândire a Evangheliei făcea parte din planul providențial al lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor ne spune că în ziua Rusaliilor au fost prezenți câțiva vizitatori din Roma (Fap 2,10); se încheie când Sfântul Paul ajunge în capitala imperiului roman și proclamă și acolo Evanghelia (Fap 28,30-31). „Astfel, călătoria Cuvântului lui Dumnezeu care a început la Ierusalim a ajuns la destinație, deoarece Roma reprezintă întreaga lume și, prin urmare, întruchipează ideea de catolicitate a lui Luca. Se naște Biserica universală, Biserica catolică, care este prelungirea Poporului Ales și care își face proprii istoria și misiunea acestuia” (Benedict al XVI-lea, 11 mai 2008).
Doamne Isuse, te-ai înălțat la Tatăl pentru a-l trimite Duhul Sfânt asupra Bisericii tale. Tu te-ai bucurat de prezența Duhului în timp ce erai pe pământ și dorești ca și eu să mă bucur de prezența sa și să îl glorific pe Tatăl prin cuvintele și acțiunile mele. Ajută-mă să îl primesc și astăzi pe Duhul Sfânt în viața mea.
I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru darul și pecetea Duhului Sfânt pe care l-am primit în Sacramentul Mirului?
Pot, astăzi, să petrec puțin timp în rugăciune, amintindu-mi de acest dar și de efectul său în viața mea?
În ce fel am fost un soldat al lui Cristos?
Cum am fost întărit pentru a da mărturie despre Isus?
În ce mod am fost docil față de îndemnurile Duhului Sfânt?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
