SĂ ÎI VEZI PE CEILALȚI AȘA CUM ÎI VEDE DUMNEZEU
EVANGHELIA
Iubiţi-i pe duşmanii voştri!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,43-48
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: “Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!» 44 Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi! 46 Căci, dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? 47 Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? 48 Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”
Cuvântul Domnului
Doamne, ți-a păsat atât de mult de noi încât ai venit în această lume să ne dezvălui planul tău de mântuire. Ți-a păsat atât de mult de noi încât ai făcut din noi – prin Botez – temple în care să locuiești. Ți-a păsat atât de mult de noi încât ai revărsat darul Duhului tău cel Sfânt în inimile noastre, mai ales prin sacramentul Mirului. Astăzi, îți cerem harul să ne întărești credința în dragostea pe care o ai față de noi, să ne întărești speranța în speranțele tale cu privire la noi și să ne mărești încrederea în providența ta, plină de înțelepciune și atotputernicie, providență ce ne susține în împlinirea și rodnicia pe care ni le dorim.
Ceea ce vede Dumnezeu
Când Dumnezeu privește la păcătoși, chiar și la păcătoșii cei mai încăpățânați, nu vede diavoli irecuperabili. Mai degrabă, el vede copii iubiți ai săi care s-au rătăcit. Iertând, el nu ignoră niciodată păcatul, ci observă identitatea profundă a celui păcătos, care a fost creat după chipul său și care are potențialul de a deveni sfânt dacă rămâne deschis și cooperează harului. Dumnezeu nu renunță la niciunul dintre noi. Dumnezeu nu încetează niciodată să ne iubească. El nu ne întoarce niciodată spatele. Iată ce voia Isus să ne învețe comparând iubirea lui Dumnezeu cu soarele și ploaia, daruri necesare vieții, daruri pe care Dumnezeu nu le refuză niciodată nimănui, nici măcar păcătoșilor aparent irecuperabili. Când Isus ne îndeamnă: „fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”, nu ne cere să fim imaculați. Mai curând, el ne încurajează să credem în această dragoste pe care Dumnezeu o are pentru toată lumea și să imităm dragostea sa în viața noastră.
A-i iubi pe dușmanii noștri nu înseamnă să le aprobăm păcatele, ci doar să credem că Dumnezeu i-a creat cu un scop bun și că harul răscumpărător al lui Dumnezeu le este și lor destinat, așa cum ne este destinat și nouă.
Găsirea unor scuze
Unul dintre cele mai concrete moduri în care putem arăta că îi iubim pe ceilalți așa cum ne iubește Dumnezeu este să le găsim scuze. Pentru noi, facem aceasta tot timpul. Dacă se întâmplă să întârzii la o întâlnire, mă scuz, în mod firesc, pentru că știu că întârzierea mea se datorează unor factori care nu depind de mine, sau, cel mult, se datorează unor factori care sunt rezonabili și de acceptat. Pe de altă parte, atunci când altcineva întârzie la o întâlnire cu mine, am o reacție cu mult diferită. Mă enervez, judec și devin nerăbdător. Ajung să cred că pot să renunț la relația cu acea persoană și gândesc ce este mai rău despre ea. De ce acest dublu standard? De ce găsesc atât de ușor scuze pentru mine, dar atât de rar pentru ceilalți? Acest lucru face parte din bagajul moștenirii păcatului nostru originar. Avem mințile întunecate și inimile pervertite. Isus subliniază acest lucru în fragmentul evanghelic de astăzi. El dorește ca noi să recunoaștem că toți cei din jurul nostru sunt, în ochii lui Dumnezeu, frații și surorile noastre. Suntem meniți să trăim împreună și să le acordăm avantajul unor scuze. Doar așa putem crea un mediu în care să trăim cu toții în pace și prosperitate. Și dacă Isus ne îndeamnă să adoptăm această atitudine, trebuie să fie cu adevărat posibil pentru noi să împlinim acest lucru. Într-adevăr, cu ajutorul și povățuirea sa, putem face multe lucruri care altfel rămân inaccesibile dacă încercăm să le realizăm doar prin propriile noastre forțe.
Așa cum a spus Sfântul Paul: „Toate le pot în cel care mă întăreşte” (Fil 4,13).
Prima „carte” a lui Dumnezeu – Creația
De atâtea ori în Predica de pe Munte, Isus folosește exemple ale unor fenomene din lumea naturală pentru a-și ilustra învățăturile. În acest caz, el subliniază cum soarele și ploaia reflectă atitudinea lui Dumnezeu față de noi, bunătatea și dragostea sa. Dacă până și soarele și ploaia pot să ne învețe lucruri despre Dumnezeu și să ni-l dezvăluie, atunci tot ceea ce există în lumea naturală trebuie, pur și simplu, să poată face același lucru. Ce este mai banal, mai cotidian, mai normal decât soarele și ploaia? Sfântul Ioan Paul al II-lea obișnuia să spună că Biblia reprezintă a doua carte prin care îl descoperim pe Dumnezeu; lumea naturală a fost prima. Cât de atent sunt la amprenta pusă de Dumnezeu în creație? Cât de sensibil sunt la frumusețile și armonia integrate în această lume pe care Dumnezeu ne-a oferit-o pentru a fi casa noastră și spațiul nostru de creștere spirituală? Cultura postmodernă vorbește adesea despre importanța conservării mediului înconjurător, dar foarte rar vorbește și despre semnificația spirituală a lumii pe care a creat-o Dumnezeu.
Pe măsură ce se întâmplă, deja, tranziția spre vară, ce pot face pentru a primi în mod mai concret învățătura și inspirația pe care Dumnezeu dorește să mi le transmită prin intermediul creației sale minunate?
Doamne Isuse, tu ne cunoști mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Tu știi că atât de des inimile noastre se aseamănă unor arici, care se zburlesc la ceilalți și care ne izolează de cei de lângă noi. Avem atât de puțină răbdare cu defectele și neajunsurile celorlalți oameni! Suntem atât de diferiți de tine, care faci să strălucească soarele și să cadă ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți, deopotrivă. Dar putem observa și gusta libertatea interioară pe care o simțim dacă ne păstrăm inimile deschise față de ceilalți, chiar și față de cei care nu ne respectă sau nu ne plac. Vrem să învățăm să fim desăvârșiți așa cum ești tu desăvârșit. Vrem să răspândim parfumul harului tău oriunde am merge. Vrem să întruchipăm în viața noastră bunătatea ce se revarsă continuu din Inima ta. Te rugăm, învață-ne și călăuzește-ne, Doamne, și fă-ne inimile tot mai asemănătoare cu Inima ta.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi acorda o atenție deosebită gândurilor și reacțiilor negative sau acuzatorii ce pot apare în relațiile cu ceilalți. Îmi voi ridica privirea spre cer și mă voi gândi la soarele și ploaia pe care le reverși peste cei buni și peste cei răi deopotrivă, și îți voi cere harul de a mă face „desăvârșit așa cum Tatăl ceresc este desăvârșit”.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: