SALARIU JUST

Ioan al XXIII-lea nu a avut niciodată nici cel mai mic complex din cauza obezității sale. În schimb, recent ales papă, a înțeles faptul că greutatea sa este excesivă în comparație cu figura zveltă și stilizată a lui Pius al XII-lea.

Într-o zi, i-a chemat pe cei care-l transportau în scaunul lectică, „sediarii”, și le-a spus:

– Am constatat când am fost făcut papă că greutatea mea este dublă față de cea a predecesorului meu, Pius al XII-lea, în pioasă amintire. Nu este just ca, purtându-mă pe mine, să primiți aceiași bani pe care-i luați atunci când îl purtați pe dânsul. Am să vă dublez salariul.

Și a făcut-o, spre bucuria firească a purtătorilor săi.

Este just ca porția dublă de muncă să primească dublu de recompensă ori salariu, însă în lumea aceasta nu întotdeauna se apreciază efortul, precum a făcut Ioan al XXIII-lea. Isus Cristos, al cărui vicar era el, cu siguranță că folosește același barem, baremul cel just.

Orice efort adăugat la propria oboseală nu va rămâne fără recompensă, ba, mai mult, va primi recompensa veșnică „salariul de glorie”.

„La sfârșitul zilei, finalul lucrărilor dai,

Stăpân al viei, plată lucrătorilor.

La-nceputul zilei însuți i-ai tocmit

să-ți lucreze via pân’ la asfințit.

Iar la ceasul plății le dai pe degeaba,

căci e pentru slavă diurna și treaba”.

(Liturghia Orelor: Imnul de la Vespere, Luni din Săptămâna I)