SCRISOAREA

Joselito era un copil mic, de patru ani, care trăia singur cu mama sa, o femeie săracă și foarte pioasă. Într-o dimineață, s-a dus în vizită la un vecin, Don Simon, care obișnuia să scrie scrisorile mamei sale.

– Don Simon – îi spuse -, vă rog, îmi scrieți o scrisoare?

– Tu, o scrisoare? Cui vrei să-i scrii? Ia spune-mi!

– Păi, scrieți: „Dragă Domule Prunc Isus… ”

– Scumpule, dar ce vrei să-i spui tu Pruncului Isus?

–  Spuneți-i că mama doarme de ieri după-amiază și… să  vină să o trezească el, că eu nu pot.

– Dar ce-ai făcut ca să o trezești pe mama?      

– Ca întotdeauna: i-am dat o îmbrățișare și un pupic.

– Și nu ai observat nimic?

– Ba da, era cam rece. În casă la noi este foarte frig.

Don Simon, îmbrățișându-l cu drag pe copil, îi spuse:

– Dragule, Pruncul Isus cunoaște deja scrisoarea ta. Să mergem acasă.

Copilul, rămas fără mamă, avea să fie adoptat de Don Simon.

Mama a știut să sădească în copil atâta încredere în Pruncul Isus, câtă era necesară pentru a-i scrie o scrisoare, iar Isus a dat curs rugăminții micuțului, chiar dacă răspunsul nu a corespuns întocmai cu ceea ce copilul cerea.

Dumnezeu ne ascultă întotdeauna și știe ce anume este cel mai bine pentru noi.