SETE

Pe Cruce, unul dintre ultimele lucruri pe care Isus le-a spus înainte de a muri a fost „Mi-e sete!”. Așa cum Sfânta Maica Tereza de Calcutta a subliniat atât de des, setea lui Isus era după sufletul fiecăruia dintre noi. Nu există nicio îndoială că setea pentru mântuirea fiecărui suflet a debutat în inima lui Isus încă din momentul Întrupării. Dar s-a manifestat și în pustiu, când setea omenească a lui Isus s-a contopit cu dorința sa dumnezeiască de a oferi tuturor mântuirea.

Atunci când ne este sete, corpul ne transmite faptul că avem nevoie de hidratare. Simțim că ceva ne lipsește. Dacă Domnul a suferit profund de sete trupească, fiind lipsit de apă în deșert, putem fi siguri că aceasta nu a fost decât o expresie simbolică a setei sale dumnezeiești după sufletele noastre .

Încercați să vi-l imaginați pe Isus suferind de sete în mijlocul deșertului. Această sete avea să înceteze, în cele din urmă, murind însetat pe cruce. Setea spirituală, accentuată de setea fizică din deșert, au constituit izvorul motivant al misiunii sale de a salva toate sufletele.

Setea cea mai profundă a lui Isus era de natură spirituală, dar el a acceptat ca în trupul său omenesc să suporte și din cauza lipsei apei. Prin setea trupească, dorința sa omenească a sa a fost unită cu dorința sa dumnezeiască de a potoli setea tuturor persoanelor care sufereau de sete din cauza păcatului.

Reflectați la această experiență particulară a senzației de sete a lui Isus în pustiu. Pe măsură ce faceți acest lucru, meditați și la setea sa spirituală, infinit mai mare, după sufletul dumneavoastră. Cu întreaga sa dumnezeire și natură umană, Isus dorește ca dumneavoastră să îi potoliți setea. Puteți să alinați setea lui Isus având credință în el și acceptând să vă ofere apa vieții veșnice. El ne-a oferit tuturor, de pe Cruce, acest dar al apei dătătoare viață, atunci când a suferit cel mai tare de sete. Reflectați la faptul că înseta după dumneavoastră nu numai în pustiu, ci și când a strigat de pe Cruce. Puteți să-i potoliți setea dacă acceptați ca mai întâi ca el să vă astâmpere setea, primind mântuirea sa.