„SFÂNTUL” PINION DE CEAS

Într-o zi în care un ceasornicar demontase un ceas și cu penseta lui fină apuca minusculul pinion care primește mișcarea de la arc, observă că acesta se afla în stare perfectă și era foarte strălucitor. Îl privea cu atenție, moment în care pinionul îi spuse:

– Eu sunt un sfânt pinion de ceas și nu sunt precum celelalte pinioane, frații mei, de care se prinde orice firicel de praf care intră în carcasă. Mă păstrez curat, știu să mă îngrijesc, știu să mă păzesc; nu îngrijorez pe nimeni. Sunt un pinion, îndoială, așa cum trebuie să fie. Te rog să nu mă faci să ating niciunul dintre aceste angrenaje. Destul că trebuie să mă îngrijesc atât de bine de mine însumi. Fiecare să se îngrijească de sine.

– Bine, dar dacă fiecare se îngrijește doar de sine, cum va mai merge ceasul… ? spuse indignat ceasornicarul.

Scutură cu delicatețe penseta, iar minuscula bijuterie căzu printre lucrurile de nimic. Apucă un pinion mai puțin strălucitor, însă care să accepte să trăiască în tovărășie, și-l montă în angrenajul ceasului.

Dumnezeu ne-a pus împreună ca să ne iubim și să ne ajutăm. O parte a sfințirii noastre constă în a-i ajuta pe ceilalți să fie fideli lui Dumnezeu. „Un creștin nu se poate face că nu știe despre ceilalți. Trebuie să aibă o adevărată râvnă în a-i ajuta să fie fericiți și să ajungă în paradis”.