„SFÂNTUL” RUBIN DE CEAS

Într-o zi când ceasornicarul demontase un ceas şi cu penseta lui foarte fină urma să apuce rubinul minuscul care primeşte mişcarea de la arc, observă că rubinul era în perfectă stare şi foarte strălucitor. Îl privea cu atenţie, când rubinul îi spuse:

– Eu sunt un sfânt rubin de ceas, nu sunt ca celelalte rubine de care se prinde tot praful care intră în cutie. Mă păstrez curat, ştiu să mă îngrijesc; nu îngrijorez pe nimeni. Sunt un rubin, cu siguranţă, aşa cum trebuie să fie. Te rog să nu mă laşi să fiu atins de niciunul dintre angrenajele acestea. Îmi ajunge că mă îngrijesc bine de mine. Fiecare să se ocupe de sine.

– Însă dacă fiecare se îngrijeşte doar de sine, cum va mai funcţiona ceasul? spuse indignat ceasornicarul.

Scutură cu delicateţe penseta şi micuţul rubin căzu printre vechiturile inutile. Luă un rubin nou, mai puţin strălucitor, însă care să accepte să trăiască în companie, şi-l montă în angrenajul ceasului.

Dumnezeu ne-a pus împreună ca să ne iubim şi să ne ajutăm. O parte importantă din sfinţirea noastră constă în a-i ajuta pe ceilalţi să fie fideli lui Dumnezeu.

„Nu poţi să trăieşti cu spatele la mulţime: trebuie să ai dorinţa de a o face fericită” (Camino, 32).