SFINȚII NU OBOSEC

Un om bun se afla în pragul morții și-și încredință sufletul celor mai ciudați sfinți din calendar: sfântul Rudesindo, sfântul Zosim, sfântul Lesmes, sfântul Procopiu…

Măicuța care îl asista îl sfătui:

– De ce nu te încredințezi sfântului Iosif, care este mijlocitorul unei morți bune?

Omul răspunse:

– Lăsați-l pe sfântul Iosif, că o fi foarte ocupat. Sigur are masa plină de cereri. Eu îi prefer pe acești sfințișori mai liberi, fără clientelă.

Cerul nu este un azil de bătrâni. „Odihna veșnică” nu va fi a nu face nimic. A nu face nimic este epuizant.

Suntem făcuți ca să muncim: aici și în cer. Cei care aici au muncit pentru Cristos în cer vor munci cu Cristos, iar munca lui Cristos este mântuirea lumii.

Avantajul față de aici e că munca acolo nu obosește. În realitate, odihnește. Calea este a munci aici pentru Cristos, chiar dacă uneori obosiți.

Nu este nepotrivită acea rugăciune a sfintei Tereza: „Doamne, învață-mă să muncesc obosită”.