SIMȚUL UMORULUI PÂNĂ LA SFÂRȘIT

Fiind pe patul de moarte, pe bufonul Francesillo de Zułiiga l-a vizitat Perico de Ayala, un comic de-al marchizului de Villena, și, văzându-l că își dădea ultima suflare, îi spuse grăbit:

– Frate don Frances, pentru marea prietenie pe care am avut-o întotdeauna, te rog ca, atunci când vei fi în cer, ceea ce cred că va fi întocmai, pentru că ai fost un om bun toată viața, să-i ceri lui Dumnezeu să aibă milă de sufletul meu.

Don Frances răspunse și acestea au fost ultimele sale cuvinte:

– Leagă-mi un fir la degetul mic, ca să nu uit.

Voia bună, simțul umorului, îndulcește viața și înmoaie moartea. Simțul umorului se poate cultiva și merită să o facem.

Câte amărăciuni nu am putea să evităm cu ceva mai mult simț al umorului! Trebuie să existe un anume motiv pentru care omul este singurul animal capabil să râdă. Chiar dacă unii nu știu să o facă.