SINCERITATE PUȚIN NOROCOASĂ

Pedrito, la insistentele repetate ale mamei, îi spuse în cele din urmă unchiului său:

– Mulțumesc, unchiule, pentru cadoul tău.

– Foarte politicos, Pedrito, dar nu era nevoie.

– Asta ziceam și eu, însă mama mi-a spus să-ți mulțumesc oricum.

Cu Dumnezeu obișnuim să fim mai predispuși la a cere decât la a mulțumi? Poate că pentru ceea ce primim de la cineva nu merită, nu-i nevoie să mulțumim, însă pentru ceea ce-i datorăm Domnului, sigur că merită.

Un cadou este un cadou, nu este nici datorie, nici merit. Este un dar gratuit.

Pentru a mulțumi este nevoie de două condiții: a recunoaște că nu merităm și a aprecia ceea ce ni se oferă.

Înaintea Domnului, datoria de a mulțumi este imensă. Totul este darul său, începând cu viața, primul său dar, și terminând cu harul pe care l-a revărsat în sufletele noastre. Acesta este darul cel mai mare pe care ni-l poate da Dumnezeu: ne face fiii săi, capabili de o fericire supraomenească, divină. Niciodată nu-i vom fi suficient de recunoscători.