SINGURĂTATE

Ființele umane nu sunt menite să trăiască în izolare și singurătate. Suntem făcuți pentru comuniune, cu Dumnezeu și cu ceilalți. Experiența noastră în Rai va fi în contextul unei deosebite legături de iubire cu Dumnezeu, fiecare persoană din Rai bucurându-se de iubirea lui Dumnezeu. Așadar, de ce s-a pregătit Isus, în singurătate, pentru activitatea sa publică? De ce a rămas singur atât de mult timp?

Singurătatea lui Isus a fost pentru el o ocazie pentru a se „odihni” în comuniunea spirituală pe care o împărtășea cu Tatăl. Dumnezeu Fiul, în Persoana lui Isus Cristos în carne și oase, a rămas în comuniune deplină cu Tatăl său din Ceruri, fără a fi distras de niciun fel de alte activități sau persoane. Această pregustare a Paradisului pe Pământ i-a fost posibilă doar grație singurătății petrecute în pustiu.

Și în viața noastră, singurătatea poate fi extrem de importantă, din când în când, pentru a putea intra mai deplin în comuniune cu Dumnezeu. Singurătatea are potențialul de a aprofunda legătura cu Dumnezeu. Această comuniune profundă cu Dumnezeu va face apoi posibil să împărtășim mai profund o comuniune adevărată și sfântă cu ceilalți oameni.

Prin analogie, gândiți-vă la persoana de care sunteți cel mai apropiat, cum ar fi soțul/soția, copilul, părinții, prietenul sau orice altă persoană importantă din viața dumneavoastră. Deși a vorbi cu ei este ceva necesar și ajută la construirea unei legături strânse, a fi singuri, doar cu ei, vă întărește, de asemenea, legătura. De exemplu, imaginați-vă un soț și o soție stând împreună seara, fără să vorbească, fiind doar unul cu celălalt, în tăcere. Singurătatea și tăcerea produc o legătură spirituală profundă pe care vorbăria nu o poate genera.

La fel se întâmplă și în raport cu Dumnezeu. Dacă doriți să ajungeți la o cât mai profundă unire cu Dumnezeu în această viață, a rămâne singuri și în tăcere în compania Lui rămân esențiale pentru a putea „fi” pur și simplu  cu El. Practic, acest lucru îl putem realiza dacă ne luăm timp în fiecare zi să închidem ochii, să privim în sufletul nostru, să recunoaștem prezența lui Dumnezeu în noi și să rămânem, pur și simplu, cu Domnul, acolo, în adâncul sufletului nostru. Sfânta Tereza de Ávila se referea la această experiență numind-o rugăciunea de reculegere.

Gândiți-vă la faptul că retragerea în singurătate este menită tocmai pentru a ajunge în mai deplină comuniune cu Dumnezeu și cu cei dragi. Singurătatea ne permite să ne unim cu Dumnezeu și cu cei dragi la un nivel profund și intim. În timp ce reflectați la faptul că Isus era singur, în pustiu, meditați și că, fiind singur și tăcut, era profund unit cu Tatăl. Exemplul său ne învață că și noi trebuie să căutăm comuniunea cu Dumnezeu și cu cei dragi în singurătate, permițând tăcerii noastre să comunice cele mai profunde adevăruri ale iubirii pe care o simțim.