SLAVA LUI DUMNEZEU

W. Somerset Moughan, în nuvela sa „Lama briceagului”, pune în gura protagonistului următoarele cuvinte: „… Nu mi s-a oferit darul credinței. Voiam să cred, însă nu puteam să o fac. Călugării îmi spuneau că Dumnezeu a creat lumea pentru slava sa. O atare finalitate nu mi se părea demnă. Oare  a compus Beethoven simfoniile sale pentru slava lui proprie? Nu cred. Cred că le-a compus pentru că muzica din sufletul său cerea să fie exprimată și singurul lucru pe care el l-a căutat a fost să le facă perfect cât a putut”.

„Dumnezeu a creat lumea pentru slava sa”. Egoist?

Slava lui Dumnezeu este Dumnezeu. Nu este ceva diferit de el. Dumnezeu nu caută nimic diferit de sine însuși. El este totul și își este absolut suficient.

Dumnezeu este iubire. Ființa, esența iubirii, este de a se da, a se împărtăși. Dacă slava lui Dumnezeu este Dumnezeu și Dumnezeu este iubire, iar esența iubirii este a se da, slava lui Dumnezeu înseamnă a se da.

Dumnezeu strălucește, se glorifică dându-se. Total contrar egoismului.