SMERENIA ȘI DRUMUL SPRE VEȘNICIE
LECTURA I
Ai dat vreodată porunci dimineţii? Te-ai plimbat vreodată pe fundul abisului?
Citire din cartea lui Iob 38,1.12-21; 40,3-5
În zilele acelea, Domnul i-a răspuns lui Iob din furtună şi a zis: 12 “Din zilele tale, ai poruncit tu dimineţii şi ai făcut cunoscut amurgului locul său, 13 ca să apuce marginile pământului şi să-i scuture pe cei vinovaţi de pe el? 14 Pământul se transformă ca lutul sub pecete şi stă ca o haină. 15 Vinovaţilor le este refuzată lumina lor şi braţul înălţat este frânt. 16 Ai ajuns tu la izvoarele mării şi ai umblat să cercetezi abisul? 17 Ţi s-au descoperit ţie porţile morţii şi ai văzut porţile locului umbrei morţii? 18 Ai ajuns tu cu priceperea până la lăţimile pământului? Fă cunoscut dacă ştii toate acestea! 19 Care este drumul spre locuinţa luminii şi întunericul unde-şi are locul, 20 ca să le duci la hotarele lor şi să pricepi cărările casei lor? 21 Tu ştii, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale este mare”. 40,3 Iob i-a răspuns Domnului şi a zis: 4 “Iată, eu sunt mic: ce cuvânt aş putea să-ţi întorc? Îmi pun mâna la gură. 5 Am vorbit o dată şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 138(139),1-3.7-8.9-10.13-14ab (R.: 24b)
R.: Condu-mă, Doamne, pe calea veşniciei!
1 Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
2 ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute. R.
7 Unde aş putea merge departe de duhul tău
şi unde aş putea fugi dinaintea feţei tale?
8 Dacă m-aş urca la cer, tu eşti acolo;
dacă m-aş coborî în locuinţa morţilor, tu eşti de faţă. R.
9 Dacă aş lua aripile aurorei
şi m-aş opri dincolo de mare,
10 şi acolo mâna ta m-ar conduce
şi dreapta ta m-ar ţine. R.
13 Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai ţesut în sânul mamei mele.
14ab Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată!
Lucrările tale sunt admirabile! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 94(95),8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului! (Aleluia)
EVANGHELIA
Cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,13-16
În acel timp, Isus a spus: “Vai ţie, Corazin, vai ţie, Betsaida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile făcute în voi, de mult s-ar fi convertit îmbrăcându-se în sac şi punându-şi cenuşă pe cap. 14 De aceea, la judecată va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. 15 Şi tu, Cafarnaum, oare vei fi înălţat până la cer? Până în iad te vei prăbuşi. 16 Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, misterul suferinței depășește cu mult puterea mea de înțelegere. Sunt incapabil să înțeleg de ce îngădui să existe răul și suferința în această lume. Cu toate acestea, am încredere în Tine. Tu cunoști totul și stăpânești toate după planul tău veșnic. Mărește-mi credința și încrederea în Tine!
De ce îngăduie Dumnezeu să fim chinuți
Toată această săptămână, prima lectură a fost luată din Cartea lui Iob, care abordează modul în care providența lui Dumnezeu guvernează relațiile dintre oameni. Una dintre dificultățile pe care le abordează cartea se referă la un argument adus împotriva providenței divine. Se pare că cei drepți și neprihăniți sunt afectați de rele aici pe pământ fără nici un motiv. Cei trei prieteni ai lui Iob – Elifaz, Bildad și Țofar – au încercat cu toții să înțeleagă de ce Iob, un om aparent drept și virtuos, a suferit atât de multe necazuri cumplite. Elifaz, de exemplu, susținea că suferințele lui Iob erau o pedeapsă din partea lui Dumnezeu din cauza păcatelor lui Iob (Iob 4,7, 17). Elifaz era de părere că cei nevinovați nu suferă și că, dacă Iob era nevinovat, Dumnezeu l-ar fi scăpat pe Iob de necazurile sale. Iob i-a răspuns lui Elifaz că nu era conștient să fi comis vreo greșeală sau vreun rău (Iob 6,24, 30). De-a lungul conversațiilor cu prietenii săi, Iob și-a menținut cu fermitate integritatea. Cu toate acestea, când cei trei prieteni ai lui Iob au terminat de vorbit, o a patra persoană, un tânăr pe nume Elihu, a luat cuvântul. Acesta era supărat pe Iob pentru că acesta încerca să se justifice mai degrabă pe sine decât să-L susțină pe Dumnezeu. De asemenea, era furios pe cei trei prieteni pentru că nu au găsit niciun răspuns la problemă și au declarat pur și simplu că Iob a greșit (32,2-3). Elihu a argumentat că Dumnezeu îi vorbește omului pentru a-l îndepărta de cele rele și pentru a stârpi mândria din om. Dumnezeu face acest lucru pentru a-l împiedica pe om să cadă în Gheenă și să-și piardă viața. Când este atins de durere, omul se întoarce spre Dumnezeu în rugăciune și ajunge să fie în prezența lui Dumnezeu cu bucurie și le istorisește și alto oameni mântuirea sa (33,26). Elihu a concluzionat că Dumnezeu este drept și că Iob greșește proclamându-și neprihănirea.
Îndemnul la smerenie în fața misterului suferinței
Prima lectură continuă discursul lui Elihu adresat lui Iob. Îl auzim în sfârșit pe Dumnezeu vorbindu-i lui Iob și răspunzându-i din mijlocul furtunii. Mai întâi, Dumnezeu își proclamă puterea și o manifestă prin intermediul creației sale. Această putere îl depășește cu mult pe Iob, care nu era acolo când Dumnezeu a pus temeliile lumii, care nu a stabilit hotarele mării, care nu are putere asupra zilei și nopții și care are cunoștințe limitate cu privire la animalele de pe pământ. Iob nu poate decât să răspundă: „Iată, eu sunt de mică importanță; ce să-ți răspund?” Iob tace și așteaptă pentru a doua oară cuvântul lui Dumnezeu. De data aceasta, Dumnezeu îl întreabă pe Iob de ce L-a provocat și de ce L-a condamnat. Iov nu-i poate răspunde lui Dumnezeu decât cu umilință și căință. El spune: „Am rostit ceea ce nu am înțeles; mă disprețuiesc și mă pocăiesc în țărână și cenușă”. Domnul acceptă căința lui Iob, îi mustră pe cei trei prieteni ai săi și îi redă lui Iob averea de două ori mai mult. Prin urmare, Cartea lui Iob nu vine cu un răspuns definitiv la problema de ce suferă oamenii cei buni. Cu toate acestea, afirmă două adevăruri fundamentale: pe de o parte, afirmă puterea, dreptatea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Toate lucrurile sunt în mâina lui Dumnezeu, el acționează cu dreptate și călăuzește toate. El le creează și le guvernează. Pe de altă parte, omul nu ar trebui să creadă că înțelege toate lucrurile. Contemplarea creației lui Dumnezeu și a faptului că omul însuși este una dintre creaturile lui Dumnezeu ar trebui să ne conducă la umilința inimii și la încrederea filială în Dumnezeu.
Respingerea lui Isus
Odată cu venirea lui Isus Cristos, pătimirea și moartea sa, este posibilă o înțelegere mai completă a problemei suferinței. Din cauza păcatului lor, ființele umane aveau nevoie de răscumpărare. Isus este cel nevinovat, Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii și făurește un Nou Legământ care nu poate fi rupt niciodată. Noul Legământ include iertarea păcatelor, hrana pentru viața veșnică și Sângele purificator al lui Cristos. Aceasta este Vestea Bună pe care Isus a adus-o și a predicat-o. Astăzi, în Evanghelia după Luca, Isus condamnă orașele care îl resping pe el și mesajul predicat de cei șaptezeci de ucenici. Tirul și Sidonul erau orașe feniciene care erau adesea obiectul judecății profeților din vechime. Cu toate acestea, niciunul dintre cele două orașe nu a avut privilegiul de a fi martor la lucrările mărețe pe care le-au văzut orașele din Galileea – Corazin, Betsaida și Cafarnaum. Dacă orașele feniciene ar fi văzut lucrările mărețe ale lui Isus și ale ucenicilor săi, s-ar fi căit. Cele trei orașe din Galileea, însă, au refuzat să creadă. Au auzit Cuvântul, dar nu l-au înțeles și, în loc să primească Cuvântul, l-au respins.
Doamne Isuse, eu nu te resping. Te primesc cu bucurie și te rog să domnești în inima mea, în familia mea, la locul meu de muncă și în comunitatea mea. Tu ești totul pentru mine. Fără tine, nu pot face nimic, dar cu tine, pot totul!
Liturghia Cuvântului de astăzi este deopotrivă un avertisment și o invitație. Ea ne avertizează cu privire la pericolul unei inimi trufașe care se justifică și al unei inimi împietrite care refuză să creadă. Prin urmare, invitația este să devenim asemenea unui copil cu inima simplă și să primim Cuvântul lui Dumnezeu cu credință și iubire.
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: