Puțin după cel de-al Doilea Război Mondial, un tânăr pilot englez proba un avion fragil monomotor într-o aventură periculoasă în jurul lumii.

La puțin timp după decolarea de pe unul dintre micile și improvizatele aeroporturi ale Indiei, auzi un zgomot straniu care venea din spatele scaunului său. Își dădu seama că era un șobolan la bord și că, dacă rodea învelișul de pânză, ar putea distruge fragilul său avion.

Putea să se întoarcă la aeroport pentru a se descotorosi de incomodul, periculosul și neașteptatul pasager. Dintr-o dată, își aminti faptul că șobolanii nu rezistă la mari altitudini. Zburând tot mai sus, puțin câte puțin încetară zgomotele care puneau în pericol călătoria sa. Șobolanul nu rezistase.

 

Dacă ești amenințat cu distrugerea prin invidie, calomnie sau blestem, zboară mai sus. Dacă ești criticat, zboară mai sus. Dacă ți se face vreo nedreptate, zboară mai sus.

Amintește-ți întotdeauna că șobolanii nu rezistă la mari altitudini… Cu cât ești mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puțin te vor afecta loviturile. Iar dacă te afectează mult, este semn că trebuie să te apropii mai mult de Dumnezeu, să zbori mai sus.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2013