STRĂDANIA DE A ÎMPĂRȚI

Într-o după-amiază, un profesor dădu peste un copil de șase ani, singur, în capela colegiului, mâncând un sandviș. Surprins, îl întrebă:

– De ce vii să mănânci în capelă?

Iar copilul răspunse foarte serios:

– Păi, pentru că Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau și lui câteva îmbucături.

„Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau și lui câteva îmbucături”. Este adevărat. Isus ne cere totul: tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceea ce putem. Noi suntem cei care credem că-l mulțumim cu câteva îmbucături.

Cu cât dăm mai mult din ceea ce avem în buzunar, cu atât rămâne mai gol și, cu cât rămâne mai gol, mai mult spațiu rămâne. Dumnezeu ne cere să facem loc, să ne golim de noi înșine pentru a ne putea dărui și umple mai mult.

Puțin, mult? Cu Dumnezeu nu contează. Important este să fie totul, pentru ca și el să ni se poată dărui în totalitate.

Un lucru trebuie să ne fie destul de clar: cât privește generozitatea, Dumnezeu nu se lasă mai prejos.