SUFERINȚA: UN DRUM CARE TE CONDUCE LA DUMNEZEU
EVANGHELIA
Cine îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,22-25
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: “Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”. 23 Apoi le spunea tuturor: “Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva. 25 Aşadar, ce-i foloseşte omului dacă a câştigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine?”
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, tu nu ai fugit din fața suferinței, ci ai făcut ceea ce dragostea față de noi te-a determinat să faci. Mă încred în tine. Doamne Isuse, ai pornit spre Ierusalim cu dorința ca noi să ajungem în casa Tatălui. Sper în tine, fiindcă nu ai stabilit o limită iubirii tale. Chiar și când ai fost respins și ucis de dușmanii tăi, te-ai rugat pentru ei. Doamne, te iubesc. Ajută-mă să înțeleg puterea răscumpărătoare a crucii pe care ai pus-o pe umerii mei și să o îmbrățișez.
Suferința este o oportunitate
Suferința este parte din viața noastră. Tendința unora dintre noi poate fi cea de a fugi de ea, de a o evita. Acest lucru rămâne valabil de la mica zgârietură pe care o primim atunci când cădem prima dată de pe bicicletă până la durerea profundă pe care o simțim atunci când un prieten ne trădează. Atunci când simțim durere, ne folosim de toate mijloacele care ne sunt la dispoziție pentru a scăpa de ea. În societatea de astăzi, există medicamente pentru a atenua orice durere sau suferință pe care am putea-o simți. Cu toate acestea, în fiecare suferință se ascunde o lecție, iar noi ne amintim mai bine lecția atunci când suferim pentru ea. Cristos a prevăzut respingerea, suferința și moartea Sa, dar nu a fugit de ele. Le-a îmbrățișat ca într-un mod de a-și arăta măsura celei mai profunde iubiri: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).
Este ceea ce fac părinții atunci când le oferă copiilor lor timp și atenție. Este ceea ce fac prietenii adevărați atunci când se ajută fără să țină cont de costuri. Este ceea ce facem noi atunci când ajutăm pe cineva aflat în nevoie.
Iubiți lupta, nu căderea
Uneori ne putem simți copleșiți. Efortul constant și continuu de a-l urma pe Cristos ne poate obosi încet-încet. Calea pentru a atinge desăvârșirea în virtuți este, cu siguranță, plină de recompense, dar are și partea ei de uzură. Nu contează însă dacă vom cădea de o mie de ori, atâta timp cât iubim lupta și nu căderea. Prin urmare, nu are sens să disperăm, mai ales atunci când luptăm avându-l pe Cristos de partea noastră. Efortul unei bătălii prelungite poate să Îl mulțumească pe Cristos mai mult decât o victorie ușoară și confortabilă.
Cristos ne amintește: El va suferi foarte mult, va fi respins și ucis, iar cine vrea să-i fie ucenic trebuie să-și ia crucea și să-l urmeze.
Când sunt slab, atunci sunt puternic
Odată cu venirea lui Cristos pe pământ, suferința a căpătat un nou sens. El ne-a dat posibilitatea de a oferi suferinței, bolii și durerii – consecințe ale păcatului – sensul răscumpărător și salvific, prin acceptarea cu iubire. Când apostolii l-au întrebat pe Domnul cine este responsabil pentru nenorocirea unui om orb din naștere, Cristos a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (In 9,3). Nenorocirile și slăbiciunile l-au făcut pe Sfântul Paul să exclame: „De aceea, mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri, în persecuții, în strâmtorări [îndurate] pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Cor 12,10).
Prin renunțarea la noi înșine, prin recunoașterea slăbiciunilor noastre, prin acceptarea cu intenție a încercărilor și suferințelor noastre, putem pune în evidență puterea lui Dumnezeu și minunile pe care le realizează în viața noastră.
Doamne, ajută-mă să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, chiar și durerea, suferința și boala, sunt ocazii de a iubi, de a crește în iubire, de a-ți dărui dragostea mea.
Înainte de a realiza ceva astăzi mă voi opri să examinez motivele pentru care realizez acel lucru: este de dragul meu sau al lui Dumnezeu? Dacă este doar pentru mine, îmi voi corecta intențiile sau voi lăsa respectivul gest pe plan secundar, mai ales dacă am ocazia să fac altceva pentru Dumnezeu sau să îl slujesc pe Dumnezeu în aproapele meu.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: