EVANGHELIA
Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,29-34
A doua zi, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: “Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine». 31 Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel”. 32 Ioan a dat mărturie, spunând: “Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». 34 Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, sunt copilul tău. Ai fost atât de binevoitor cu mine și ai revărsat asupra mea atâtea daruri, inclusiv darul acestei vieți și darul vieții veșnice. Vreau să fiu tot mai conștient de aceste daruri minunate și să manifest față de tine o recunoștință tot mai profundă.

Isus este Mielul lui Dumnezeu

Prologul Evangheliei lui Ioan îl identifică pe Isus ca fiind Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu care și-a asumat natura noastră omenească și a locuit printre noi. În versetele din Evanghelia pe care o citim astăzi, aflăm că El este Mielul lui Dumnezeu care a fost sacrificat în numele nostru pentru a ispăși păcatele noastre. În calitate de Miel al lui Dumnezeu, Isus duce la îndeplinire sacrificiul anual al Mielului de Paște și sacrificiul zilnic al mieilor de la Templu. Mieii sacrificați în Templu nu erau în măsură să înlăture cu adevărat păcatele omenirii. Ei erau un simbol și își așteptau împlinirea în Isus. În calitate de adevărat și ultim Miel Pascal, Isus este cel care ne eliberează efectiv de păcat și ne împacă cu Dumnezeu.

Darurile Mielului

Când Isus a fost sacrificat pe Cruce ca Miel nevinovat al lui Dumnezeu, El a revărsat și a dăruit Miresei sale, Biserica, darul Duhului Sfânt. Îl revarsă și asupra noastră pe Duhul Sfânt, în special prin sacramente; prin Botez, primim darul Duhului Sfânt; prin Confirmare sau Mir, suntem fortificați în Duhul Sfânt; prin Spovadă sau Reconciliere, primim Duhul pe care l-am pierdut din cauza păcatelor.

Suntem copiii lui Dumnezeu

Unul dintre numeroasele efecte ale Botezului este acela că ne transformă în copii ai lui Dumnezeu. Prima lectură de astăzi analizează modul în care trebuie să practicăm dreptatea în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Putem face acest lucru pentru că harul lui Dumnezeu ne capacitează să realizăm ceea ce este corect și drept. Cu toate acestea, prin păcate grave, putem rupe comuniunea filială cu Dumnezeu. Ioan subliniază faptul că și acum, aici pe pământ, suntem copiii lui Dumnezeu, dar că în ceruri ne așteaptă ceva tainic și mai măreț: îl vom vedea pe Dumnezeu față în față, așa cum este. Participarea noastră la viața divină începe aici, pe pământ, dar se va împlini doar în mărirea cerului.

Doamne Isuse, tu mi-ai oferit exemplul absolut de ascultare filială. Mă împotrivesc deseori și doresc să împlinesc voința mea în loc să împlinesc voința Tatălui. Ajută-mă să îl iubesc din ce în ce mai mult pe Tatăl și să înțeleg că împlinirea voinței sale mă conduce la fericire și la adevărata împlinire a vieții.

Fiecare dintre noi a văzut sau a experimentat diferența dintre un copil rebel și un copil ascultător. Copilul rebel este neascultător, încăpățânat și de neînduplecat. Copilul docil, în schimb, își ascultă cu atenție părinții, este supus voinței lor și le răspunde cu iubire. Dacă ar fi să fac un bilanț al modului în care mă raportez la Dumnezeu Tatăl, manifest mai curând comportamentele unui copil rebel care se teme de pedeapsa tatălui său sau cele ale unui copil docil care, din iubire, se teme ca nu cumva să-și jignească tatăl? Mă agăț cu încăpățânare și mândrie de propria mea voință sau caut cu umilință calea care mă conduce la viața veșnică cu Dumnezeu?

Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: