SUNTEM RODUL IUBIRII LUI DUMNEZEU

Mă amuză să întreb copii între 8 și 10 ani de ce există lumea. Am adresat această întrebare de nenumărate ori la clase diferite. Aproape întotdeauna am auzit același răspuns:  „Dumnezeu ne-a creat ca să-i ținem companie”.

Pe copii îi înspăimântă să se gândească la un Dumnezeu solitar și este logic; un Dumnezeu veșnic singur ar fi un Dumnezeu groaznic de nefericit.

Însă Dumnezeu nu este un Dumnezeu solitar. În accepțiunea Papei Ioan Paul al II-lea: „Dumnezeu este familie: Tată, Fiu și Duh Sfânt”.

Compania pe care i-am putea-o ține noi, oamenii, este mai degrabă săracă. Nu ne-a creat pentru el, de vreme ce nu are nevoie de nimic. Ne-a creat pentru noi, din iubire.

Dumnezeu, infinit de fericit și infinit de bun, a dorit să existe cineva care să participe la fericirea sa. Și, întrucât nu exista nimeni, ne-a inventat pe noi.

„Pentru că doar tu ești bun și izvorul vieții, ai făcut toate lucrurile, ca să le umpli de binecuvântările tale și să bucuri mulțimea lor cu limpezimea slavei tale” (Prefața Canonului IV).