SURDA

Laura are patru ani. Întotdeauna, când merge la culcare, se roagă cu glas tare rugăciunea de seară. Într-o seară se rugă astfel:

– Îți mulțumesc, Isuse, pentru ziua pe care mi-ai dăruit-o. Îți mulțumesc pentru că a venit bunicuța. Și cum știu că ești atât de bun, trimite-mi, te rog, cadou o păpușică frumoasă.

Mama, care o ajuta să adoarmă, îi spuse:

– Dar, scumpa mea, nu vorbi așa tare, că Pruncul Isus nu e surd.

– Pruncul Isus, nu – replică fetița –, însă bunica, da.

Copiii „știu latinește”. Se pare că nu înțeleg – sau se fac că nu înțeleg – și nu le scapă nimic.

Atunci când Domnul ne-a spus că, pentru a intra în împărăția cerurilor, trebuie să devenim asemenea copiilor, nu se gândea la copiii proști. Se gândea la copiii normali: isteți și șmecheri.

O, de aș ști și eu să-i imit în această sănătoasă șmecherie!