SURZENIE VOLUNTARĂ

Faimosul naturalist suedez Linne vorbea cu un prieten pe o stradă foarte aglomerată și zgomotoasă dintr-un oraș. Întrucât nu reușea să-l convingă pe prietenul său, îl întrebă:

– Ce anume nu scapă niciodată auzului omului, nici măcar în mijlocul celor mai mari distracții și zgomote posibile?

În timp ce prietenul se gândea la răspuns, Linne lăsă să cadă pe pavaj o monedă de argint. În mod automat, câțiva trecători și-au întors privirea spre locul de unde provenea zgomotul metalic.

– Vezi? spuse Linne. Ceea ce omul vrea și caută, aceea aude întotdeauna.

Același lucru se petrece cu inima: se vede ceea ce se dorește și se află ceea ce într-adevăr se caută. „Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

În prefața a II-a din Postul Mare, Biserica ne îndeamnă să-i cerem Domnului „să ne elibereze de orice atașament dezordonat, să trăim realitățile pământești ca pregustare a realităților veșnice”.

Prin aceasta, „realitățile temporale” nu-și pierd din valoare, din contră, tocmai atunci își dobândesc adevărata valoare: o valoare neobișnuită.