Din ziarul ABC, Madrid, 7 august 1977: Santiago de Compostela, 6: Maria Jose Fernandez Ledo, de douăzeci și trei de ani, din Bornelle-Abilleira, gătea în bucătăria casei sale. La un moment dat, a băgat în gură mânerul unei furculițe. Când a vrut să respire, a înghițit complet furculița care avea douăzeci și ceva de centimetri lungime.

A stat toată ziua fără să spună nimic, până când, în cele din urmă, a povestit cele întâmplate familiei sale, care se hotărî să o ducă la o clinică, unde a fost operată cu succes.

Maria Jose a spus că timp de două zile, cât a avut furculița în stomacul său, a simțit doar niște înțepături în umărul drept atunci când se așeza.

 

A înghiți o furculiță este un lucru rău, însă ca să taci și să nu spui nimic, ai nevoie de un stomac bun…

A cădea în păcat este o nenorocire. A tăcea și a nu scoate păcatul la suprafață, pe lângă o nenorocire, mai este și absurd. Păcatul înțeapă, nu în umăr, însă în conștiință, în inimă și chiar în nervi.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia, Iași, 2013