LECTURA I
Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.
Citire din carte profetului Ieremia 1,1.4-10
Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoţii din Anatot, din ţinutul lui Beniamin. 4 Cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 5 “Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare”. 6 Dar eu am spus: “Ah, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt un copil!” 7 Dar Domnul mi-a zis: “Nu spune: «Sunt un copil», căci vei merge la toţi cei la care te voi trimite şi vei vorbi tot ceea ce îţi voi porunci. 8 Nu-ţi fie teamă dinaintea lor, căci eu sunt cu tine ca să te scap” – oracolul Domnului. 9 Domnul şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Domnul mi-a zis: “Iată, am pus cuvintele mele în gura ta! 10 Vezi, te stabilesc astăzi peste popoare şi peste domnii, ca să smulgi şi să dărâmi, să distrugi şi să dobori, să construieşti şi să plantezi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70(71),1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R. 15a)
R.: Gura mea va vesti în toate zilele, dreptatea şi mântuirea ta, Doamne.

1 În tine, Doamne, mi-am căutat refugiul,
să nu fiu nicicând făcut de ruşine!
2 În dreptatea ta, eliberează-mă şi scapă-mă,
pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă! R.

3 Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
spre care mi-ai poruncit să merg mereu, ca să mă mântuieşti,
pentru că numai tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare.
4a Scapă-mă, Dumnezeule, din mâna celui fără de lege! R.

5 Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
încă din sânul mamei mele,
tu ai fost ocrotitorul meu. R.

15 Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta,
chiar dacă nu cunosc al lor număr.
17 Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe,
iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; Cristos este semănătorul; cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sămânţa a căzut în pământ bun şi a dat rod.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,1-9
În ziua aceea, ieşind Isus din casă, s-a aşezat pe ţărmul mării. S-a adunat lângă el o mulţime atât de mare, încât el s-a urcat să se aşeze în barcă şi toată mulţimea stătea pe ţărm, 3 iar el le spunea multe în parabole: “Iată, semănătorul a ieşit să semene! 4 Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc; 6 iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbuşit-o. 8 Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. 9 Cine are urechi, să asculte!”

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, Tu l-ai trimis pe Fiul Tău în lume pentru a semăna sămânța bună a Împărăției. Vreau ca inima mea să fie un pământ roditor, care să primească sămânța Cuvântului tău și să producă roade. Înmoaie-mi inima dacă este împietrită și încăpățânată, îndepărtează orice obstacole din piatră și curăță-o de orice buruieni sau spini.

Cartea profetului Ieremia

Începem să citim Cartea profetului Ieremia. Acesta a slujit Domnului și poporului timp de peste patruzeci de ani, din 627 î. Cr. până în jurul anului 582 î. Cr. El a slujit de la domnia bunului rege Iosia până după căderea Ierusalimului în 587 î. Cr. Provenea dintr-o familie de preoți și a fost chemat de Dumnezeu în al treisprezecelea an al domniei regelui Iosia. Acesta nu a avut o viziune a slavei lui Dumnezeu, precum profetul Isaia, ci a intrat într-un dialog prin rugăciune cu Dumnezeu și a înțeles misiunea sa profetică. În dialogul său cu Dumnezeu, Ieremia și-a recunoscut imediat limitele. El credea că este prea tânăr și lipsit de experiență. Domnul îi spune să nu se teamă, pentru că îl va ajuta. Domnul a atins gura lui Ieremia și a pus cuvintele Sale în gura profetului. Acest Cuvânt, puternic, va răscoli națiunile, distrugând ceea ce era deja și plantând semințele unei noi vieți (Duggan, The Consuming Fire, 294). Ieremia ne învață marele adevăr că Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare dintre noi din veșnicie. El ne cunoaște chiar înainte să fim concepuți. Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Este un plan care este mai măreț decât ne putem noi imagina. Acest fapt nu înseamnă că nu vom suferi. Viața lui Ieremia, de exemplu, a fost plină de suferință din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. Faptul că știm că Dumnezeu veghează asupra fiecăruia dintre noi ne umple de speranță și încredere în Dumnezeu. Depindem de El, de la naștere și El este puterea noastră. Misiunea noastră este să vestim dreptatea și mântuirea Sa tuturor oamenilor. Nu trebuie să ne temem, deoarece cuvintele pe care le rostim sunt cuvintele lui Dumnezeu, iar puterea de care ne bucurăm este de origine divină.

Parabola semănătorului

În Evanghelia după Sfântul Matei, auzim prima dintr-o serie de parabole cu privire la Împărăția Cerurilor, Parabola Semănătorului. Isus va explica mai târziu că parabola este despre semănarea Cuvântului Împărăției și despre modul în care cei care aud Cuvântul Împărăției îl primesc. Unii dintre cei care aud acest Cuvânt nu îl înțeleg (simbolizați de cărare), alții îl primesc superficial (pământ stâncos), alții sunt distrași de lume (spini), alții îl înțeleg și dau roade, unii de treizeci de ori, alții de șaizeci de ori, alții de o sută de ori mai mult. Ieremia era tânăr când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Putem spune că el a fost pământul bun și a dat rod pentru Domnul, cel mai probabil de o sută de ori mai mult. El a căutat să înțeleagă Cuvântul; a acceptat ca acesta să pătrundă adânc în inima sa și să îi transforme modul de viață și nu a lăsat ca neliniștea lumească să înăbușe Cuvântul care îi fusese comunicat.

Împărăția prezentată în următoarele șapte parabole

Cele șapte parabole care urmează vor continua să dezvăluie diferite aspecte ale misterului Împărăției, explicând mai întâi diferența dintre copiii Împărăției (sămânța bună) și copiii celui rău (sămânța rea), apoi, cum se dezvoltă Împărăția (de la o sămânță mică la o plantă mare), cum se transformă Împărăția (drojdia în aluat), cum împărăția nu este descoperită tuturor (comoara ascunsă), cum împărăția valorează mai mult decât orice altceva (perla de mare preț), cum separarea dintre cei drepți și cei răi nu va avea loc până la sfârșitul veacului (năvodul) și, în cele din urmă, cum sunt oamenii care sunt învățați cu privire la Împărăția cerurilor ( stăpânul casei care scoate la iveală atât cele noi, cât și cele vechi).

Doamne Isuse, nu lăsa să fiu indiferent față de Cuvântul tău, să cedez în fața încercărilor sau să fiu copleșit de neliniștile acestei lumi. Am nevoie de harul tău, de Cuvântul tău și de Duhul tău pentru a produce roade bune și abundente, roade care să dăinuie.

Primesc zilnic Cuvântul lui Dumnezeu și îl ascult cu o inimă deschisă și binevoitoare?

Permit Cuvântului lui Dumnezeu să îmi transforme modul de a gândi și de a acționa?

Ce obstacole mă împiedică să produc roade bune pentru Împărăția lui Dumnezeu?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: