TÂRGUIALĂ

Michelangelo termină un tablou pe care îl comandase un oarecare André Doni, om pe cât de avar, pe atât de bun cunoscător de artă. I-l trimise împreună cu o factură de șaptezeci de ducați. Destinatarul primi cu admirație tabloul și cu nemulțumire prețul, pe care căută să-l reducă la patruzeci de ducați.

Michelangelo nu se tulbură deloc și trimise din nou după tablou, de data aceasta cu o altă notă în care îi aducea la cunoștință faptul că prețul se ridicase la o sută de ducați. Avarul crâcni și-i dădu cei treizeci de ducați pe care-i reținuse înainte.

Marele artist nu se mulțumi cu aceasta. Îl trimise din nou pe argatul său cu un ordin clar: ori îi înmânează o sută patruzeci de ducați, ori trebuia să-i înapoieze tabloul. Întrucât avarul era îndrăgostit de pânză, plăti ceea ce i se ceru: dublul a ceea ce ar fi trebuit să plătească, dacă nu ar fi crâcnit prima dată.

Pânza l-a costat dublul a ceea ce l-ar fi costat, dacă nu s-ar fi târguit.

În viață – și nu este o poveste – acest lucru are loc de infinite ori. În momentul în care trebuie să facem ceva care ne costă, dacă începem să ne codim și să ne târguim, sfârșim prin a ne costa mult mai mult. Greutatea nu stă atât în acțiunea în sine, cât în atitudinea cu care ne confruntăm cu ea.