TATĂL MILOSTIV

LECTURA I
Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi.
Citire din cartea profetului Daniel 9,4b-10
Te rog, Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşător, tu care păstrezi alianţa şi bunătatea faţă de cei care te iubesc şi păzesc poruncile tale! 5 Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, ne-am răzvrătit, ne-am revoltat şi ne-am îndepărtat de la poruncile tale şi de la judecăţile tale. 6 Nu i-am ascultat pe slujitorii tăi, profeţii, care au vorbit în numele tău către regii noştri, către căpeteniile noastre, către părinţii noştri şi către tot poporul ţării. 7 A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea feţelor, cum este astăzi pentru oamenii din Iuda şi pentru locuitorii Ierusalimului, pentru întregul Israel, cei de aproape şi cei de departe, în toate ţările unde i-ai alungat din cauza infidelităţii lor pe care au săvârşit-o împotriva ta. 8 Doamne, a noastră este ruşinea feţelor, a regilor noştri, a căpeteniilor noastre şi a părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva ta. 9 Dar la Domnul Dumnezeul nostru este îndurare şi iertare, căci împotriva lui ne-am revoltat. 10 Nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile sale pe care le-a pus înaintea noastră prin slujitorii săi, profeţii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 78(79),8.9.11 şi 13 (R.: cf. Ps 102(103),10a)
R.: Nu ne răsplăti, Doamne, după păcatele noastre!
8 Nu mai lua în seamă împotriva noastră
nelegiuirile celor de odinioară, ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta!
Căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru gloria numelui tău!
De dragul numelui tău,
mântuieşte-ne şi iartă-ne păcatele! R.
11 Să ajungă până la tine gemetele celor prinşi în război,
scapă-i cu braţul tău puternic
pe cei condamnaţi la moarte! R.
13 Iar noi, poporul tău şi turma păşunii tale,
te vom lăuda în veci
şi vom vesti lauda ta din generaţie în generaţie. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. In 6,63c.68c
Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă; tu ai cuvintele vieţii veşnice.
EVANGHELIA
Iertaţi şi veţi fi iertaţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,36-38
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! 37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, când te-ai descoperit nouă, te-ai revelat ca Iubire Milostivă. Sunt nevrednic de darul milostivirii tale. Ajută-mă să îl primesc și să îl prețuiesc.
Fie ca Dumnezeu să se poarte cu noi după marea sa îndurare!
Fragmentul din Cartea profetului Daniel reprezintă o rugăciune sinceră rostită în favoarea exilaților iudei din Babilon. Rugăciunea lui Daniel este o recunoaștere publică a păcatelor poporului care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Înainte de a face această mărturisire, Daniel recunoaște mai întâi dragostea plină de fidelitate și de îndurare a lui Dumnezeu. Daniel reafirmă că, în ciuda infidelității constante a lui Israel, Dumnezeu a fost și va fi mereu credincios alianțelor pe care le-a încheiat în trecut cu Abraham, Moise și David. Daniel recunoaște în rugăciunea sa că Dumnezeu este drept și corect și că oferă fiecăruia ceea ce i se cuvine. El afirmă că Domnul Dumnezeu este, de asemenea, plin de compasiune față de cei care suferă și îi iartă pe cei care se întorc la el cu o inimă sinceră. Psalmistul de astăzi pledează ca Dumnezeu să nu se poarte cu noi după păcatele noastre, ci după îndurarea sa. Prin încălcarea alianței merităm blestemele alianței și moartea. Cu toate acestea, Dumnezeu nu ne-a creat pentru moarte veșnică. El ne-a creat pentru a avea parte de viața și gloria sa veșnică. Psalmistul știe acest lucru și îi cere ajutorul lui Dumnezeu: „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria numelui tău!”. Aici găsim recunoașterea umilă a faptului că trebuie să fim purificați de păcate pentru a avea parte de gloria cerească și de iubirea lui Dumnezeu.
Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!
Dacă drumul păcatului presupune răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și disprețul față de Legea pe care ne-a oferit-o, atunci calea vieții este cea a ascultării față de Dumnezeu și Legea sa. Prin Isus, Legea Veche a fost purificată și dusă la împlinire în Legea Nouă pe care o descoperim în Evanghelii. În fragmentul evanghelic de sâmbătă, preluat din Evanghelia după Sfântul Matei, am regăsit îndemnul la sfințenie și desăvârșire: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”. În Evanghelia de astăzi îndemnul este la îndurare: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!”. Desăvârșirea și îndurarea merg împreună: Dumnezeu este desăvârșit și milostiv față de cei care sunt imperfecți. Dumnezeu este bun și ne-a creat. Dumnezeu este drept și ne-a înzestrat cu capacități naturale. Dumnezeu este generos și ne-a chemat să împărtășim viața sa dumnezeiască. Dumnezeu este milostiv și ne purifică atunci când ne căim de păcate și ne redă calitatea de fii, precum și viața veșnică.
Imitarea lui Dumnezeu cel Milostiv
Imitarea milostivirii lui Dumnezeu presupune să ne purtăm cu frații și surorile noastre în așa fel încât, în cele din urmă, să încredințăm judecata acestora numai lui Dumnezeu. Auzim adesea cuvintele lui Isus: „Nu judecați și nu veți fi judecați… Nu mai condamnați și nu veți fi condamnați”. Cel care imită cu adevărat milostivirea divină trebuie să ierte și să fie generos în iertare. Știm că, dacă ne întoarcem la Dumnezeu, el ne va purifica în îndurarea sa și ne va dărui darurile Duhului Sfânt. Aceste daruri ne ajută să discernem mai clar cu privire la voința lui Dumnezeu și să acționăm ca atare. Ele ne ajută, în mod special, să fim milostivi cu frații și surorile noastre.
Doamne Isuse, tu ești Milostivirea Întrupată. Întreaga ta viață ne vorbește despre iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Chiar în timp ce mureai pe Cruce l-ai implorat pe Tatăl din Cer să-i ierte pe cei care te-au răstignit și te insultau. Nu am niciun motiv să nu fiu milostiv față de toți oamenii!
Nu cumva refuz să ofer îndurare sau iertare anumitor persoane?
Înțeleg că voi fi iertat de Dumnezeu numai dacă voi fi milostiv față de frații și surorile mele?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
