TOMA ȘI INVITAȚIA LA CREDINȚĂ
EVANGHELIA
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,24-29
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit “Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: “L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: “Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus lui Toma: “Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” 28 Toma a răspuns şi i-a zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: “Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, cred în tine! Întărește-mi credința pentru ca să rămână mereu vie și activă.
Toma cel necredincios
Toma a dobândit pe bună dreptate apelativul de „necredincios” după acest episod, dar și ce oportunitate i s-a oferit! Toma a fost binecuvântat cu o apariție din partea lui Isus însuși și cu invitația de a pune degetul în coasta rănită a lui Isus. În acest fragment evanghelic Isus a dovedit că este dispus să facă orice este necesar pentru a ne ajuta să ne depășim îndoielile. Îndoielile sunt parte firească a condiției noastre omenești, dar pot deschide, de asemenea, calea spre ceva mult mai mult pentru cei care se străduiesc să „întindă mâna” și să „pună degetul” în rănile deschise ale lui Isus.
Domnul meu și Dumnezeul meu!
Toma a trecut de la îndoială la o extraordinară proclamare a credinței! Pentru Toma, Isus nu mai era doar rabinul sau învățătorul. El era Dumnezeu întrupat! Putem găsi o mai mare mărturisire de credință în Scriptură? Toma ne amintește credință că reprezintă atât un cadou cât și un gest omenesc. Acolo unde apare îndoiala, se impune să „luptăm” alături cu Dumnezeu, precum Iacob în Vechiul Testament, până primim invitația de a ne apropia de Isus atât de mult încât să îl putem atinge și să îl descoperim cu adevărat prezent. Atunci când harul ajunge să binecuvânteze strădania noastră, credința devine o mărturie vie despre Dumnezeu care ne-a întins primul mâna. Cuvintele și doctrina pe care le rostim în Crez devin „carne”, dar inimile noastre percep acest adevăr în mod diferit.
Un alt Toma
Sfântul Toma de Aquino a trăit în secolul al XIII-lea. Este considerat un titan al credinței, care a încercat o explicație sistematică a teologiei în Summa Theologica. Mângâiați-vă cu mărturia acestor doi Toma. Apostolul Toma a pășit alături de Isus în slujirea sa publică și totuși s-a îndoit. Dar Domnul a venit să îi întărească credința. Sfântul Toma de Aquino a trudit ani de zile în lucrarea sa pentru Domnul și, după o experiență mistică, o atingere a lui Cristos, și-a dat seama că marea sa muncă părea neînsemnată în comparație cu aceste cuvinte „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Să ne străduim să ne trăim credința, având încredere că Domnul ni se va manifesta când, unde și cum dorește el. El știe care este cel mai bun moment pentru fiecare dintre noi.
Domnul meu și Dumnezeul meu, te laud pentru bunătatea ta. Tu știi când să te „ascunzi” și când să te descoperi. Ajută-mă să am răbdarea de a aștepta să acționezi așa cum dorești.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi săvârși câteva umile gesturi de credință față de prezența ta. Și mă voi hotărî să cercetez cu sârguință mai profund învățătura Bisericii.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: