TRANDAFIRI CU SURPRIZĂ

Jesus Ortega povestește într-o carte foarte interesantă de-a sa, „Dumnezeu și familia”, o întâmplare hazlie. La terminarea unui curs de reculegere spirituală pentru bărbați, îl sfătui pe unul dintre participanți, un basc dintr-aceia care își iubesc mult soția, dar care simt o oarecare rușine în a o arăta:

– Uite, astăzi, când te vei întoarce acasă, du-i niște flori.

– Niște flori? Dar… niciodată nu i-am făcut cadou soției mele niște flori.

– Nu contează; odată și odată va trebui să fie prima dată… 

– Bine, bine. 

La câteva zile, scriitorul a aflat despre eficacitatea propunerii făcute.

În dimineața respectivă, soția sa fusese foarte ocupată, Neplăcerile de suportat și problemele de rezolvat fuseseră multe în primele ore ale zilei. O durea capul și-i mai rămăseseră multe lucruri de făcut. O scălda pe micuța familiei când, deodată, sună soneria,

– O fi bărbatul meu – se gândi.

Și, într-adevăr, era. Deschise ușa și spectacolul fu surprinzător: era soțul său, având în mâna stângă servieta, iar în mâna dreaptă un buchet de trandafiri proaspeți.

Comentariul îl făcu din tot sufletul;

– Asta-mi mai lipsea acum; bărbatu’ meu beat!

În ciuda acestei printe sperieturi, mai târziu bărbatul îi mulțumi lui Ortega pentru sfatul dat. Încercați și voi.

Gestul soțului, atitudinea sa, care în cazul de față rezultă a fi ciudată, întrucât era neobișnuită, ar fi trebuit să fie ceva normal, obișnuit în căsnicie.

Soția și soțul, fiecare dintre ei, au nevoie și au dreptul nu doar de a fi iubiți de celălalt, ci și de a se ști iubiți. Nu o vor putea ști dacă iubirea nu se manifestă.