TRANSFIGURAREA „NOULUI ISÁAC”

LECTURA I
Jertfa patriarhului nostru Abraham.
Citire din cartea Genezei 22,1-2.9a.10-13.15-18
În zilele acelea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham şi i-a zis: “Abraham!” El a răspuns: “Iată-mă!” 2 I-a zis: “Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi arăta eu!” 9a Când au ajuns la locul pe care li-l spusese Dumnezeu, Abraham a zidit acolo altarul şi a aşezat lemnele. 10 Abraham şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său. 11 Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: “Abraham, Abraham!” El a spus: “Iată-mă!” 12 Şi i-a zis: “Să nu-ţi ridici mâna asupra tânărului şi să nu-i faci niciun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu pentru mine!” 13 Abraham şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, un berbec era în spatele lui, prins cu coarnele într-un tufiş! Abraham s-a dus, a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. 15 Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham 16 şi i-a zis: “Mă jur pe mine însumi – oracolul Domnului – pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu, 17 te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi descendenţa, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi descendenţa ta va stăpâni cetăţile duşmanilor săi. 18 Prin descendenţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),10 şi 15.16-17.18-19 (R.: 9)
R.: Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii.
10 Eu mi-am păstrat credinţa
chiar şi atunci când spuneam: “Sunt foarte umilit”.
15 Lucru de preţ este în faţa Domnului
moartea credincioşilor săi. R.
16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt slujitorul tău,
eu, slujitorul tău şi fiul slujitoarei tale!
Tu ai desfăcut legăturile mele.
17 Îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului. R.
18 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său,
19 în curţile casei Domnului,
în mijlocul tău, Ierusalime! R.
LECTURA A II-A
Dumnezeu nu l-a cruţat pe propriul său Fiu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-34
Fraţilor, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? 32 El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? 33 Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! 34 Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 17,5cd
Glasul Tatălui din nor spunea: “Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!”
EVANGHELIA
Acesta este Fiul meu cel iubit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,2-10
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. 4 Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. 5 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: “Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!” 6 De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica. 7 Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: “Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” 8 Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. 9 În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. 10 Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei,
întrebându-se ce înseamnă “a învia din morţi”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, tu ni-l descoperi pe Fiul tău iubit și îmi spui astăzi: „Ascultă-l!”. Deschide-mi urechile pentru a auzi astăzi Cuvântul tău și pentru a-l pune în practică.
Isáac, fiul iubit al lui Abrahám
Duminica trecută, am citit despre al doilea legământ important din Biblie – legământul încheiat cu Noe. Astăzi citim despre cel de-al treilea legământ – alianța făcută de Dumnezeu lui Abrahám. Primul legământ, al Creației, ne-a amintit că Dumnezeu ne-a creat pentru a fi fiii și fiicele sale și pentru a participa la viața sa dumnezeiască. Cel de-al doilea legământ, încheiat cu Noe, ne-a amintit că Dumnezeu rămâne credincios în ciuda greșelilor noastre și caută cu îndurare să ne salveze. Al treilea legământ, încheiat cu Abrahám, ne transmite că Dumnezeu binecuvântează toate popoarele pământului. Descătușarea acestei binecuvântări este legată de acceptul lui Abrahám de a-și sacrifica fiul pe Muntele Moria. Potrivit Scrisorii către Evrei, Abrahám s-a supus de bunăvoie poruncii lui Dumnezeu de a-l sacrifica pe fiul său iubit, Isáac, pentru că avea încredere că, dacă Isáac, ar fi murit, Dumnezeu l-ar fi putut învia din morți (cf. Evr 11,17-19). Abrahám a trecut testul și Dumnezeu l-a cruțat pe fiul lui Isáac. Abrahám a sacrificat în acea zi un berbec lui Dumnezeu, dar a crezut, în egală măsură, că, într-o zi, Dumnezeu va oferi un alt miel. Acel miel, știm, este Isus. Isus este Mielul lui Dumnezeu, care, prin sacrificiul său de pe Munte, a dezlănțuit binecuvântarea mântuirii asupra întregii omeniri.
Dumnezeu Tatăl nu și-a cruțat propriul Fiu
În Scrisoarea către Romani, Sfântul Paul reflectă asupra modului în care Dumnezeu Tatăl l-a cruțat pe Isáac, fiul lui Abrahám, dar nu și-a cruțat propriul Fiu. Dispoziția lui Abrahám de a-și sacrifica fiul prefigurează gestul lui Dumnezeu Tatăl, care a acceptat ca Isus să se jertfească pentru păcatele noastre. Domnul Isus stă acum la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi.
Schimbarea la Față a lui Isus și semnificația ei
Cu ocazia Botezului său, Isus a fost numit Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Și, acum, la Schimbarea la Față, vocea Tatălui declară încă o dată că Isus este Fiul său cel iubit. Acest titlu amintește de momentul legării lui Isáac, când Dumnezeu i-a cerut lui Abrahám să-și ofere fiul iubit ca jertfă de ardere. Toate cele trei relatări fac trimitere la moartea și învierea lui Isus. Coborârea lui Isus în apele râului Iordan anticipă moartea și înmormântarea sa; ieșirea sa din ape prefigurează Învierea și Înălțarea sa la dreapta lui Dumnezeu. Când Isus a coborât de pe muntele Schimbării la Față, le-a spus celor trei apostoli despre moartea și Învierea sa. Experiența Schimbării la Față i-a întărit pe apostoli pentru ziua răstignirii lui Isus. Aceasta prevedea glorificarea lui Isus și glorificarea noastră. Moartea lui Isus pe Cruce nu este ultimul cuvânt. Jertfa de pe Muntele Moria conduce la Jertfa de pe Calvar și la slava Muntelui Sion și a Ierusalimului ceresc.
Doamne Isuse, tu ți-ai dezvăluit slava lui Petru, Iacob și Ioan. Îngăduie-mi să contemplu gloria chipului tău. Fie ca imaginea ta în slavă să devină pentru mine izvor de tărie în momentele de încercare.
Am privirea ațintită spre cer sau sunt copleșit de grijile și preocupările acestei lumi? Cum mă poate ajuta contemplarea slavei cerului în dificultățile vieții mele de zi cu zi?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
