TREBUIE SĂ HOTĂRĂȘTI

Un domn care se considera creștin, chiar dacă puțin practicant, avea un copil în vârstă de șase ani, nebotezat. Vorbind cu parohul, acesta îl îndemnă să-l boteze pe micuț, însă tatăl  îi răspunse:

– Eu nu vreau să hotărăsc pentru fiul meu. Când va avea capacitatea de a alege, el va decide dacă să se boteze sau nu. Dacă vrea să o facă, eu nu mă voi opune. Dar nici nu vreau să i-o impun. Eu respect libertatea lui.

Un atare respect față de libertatea fiului este o amăgeală, un argument fals. Părinții nu au alt remediu decât să decidă ei pentru copil, vrând-nevrând, referitor la Botez și la multe alte lucruri. Nu copilul este cel care alege să aștepte să ajungă major pentru a decide dacă să fie botezat sau nu. Părinții sunt cei care iau această decizie pentru el.

Pe de altă parte, viața – orice viață – este un dar din  partea lui Dumnezeu. Viața naturală ne vine de la Dumnezeu și ajunge la noi prin intermediul acestei perechi binecuvântate care poartă numele de părinți. Această viață este o participare la viața divină. Nimeni nu o alege, ci o primește. Fiecare o poate accepta și dezvolta sau poate să o refuze și să se sinucidă.

Însă Dumnezeu a dorit ca, pe lângă această participare naturală la propria sa viață divină, să participăm într-o formă și mai mare, supranaturală, prin primirea harului sfințitor în sufletele noastre. Aceasta reprezintă Botezul. 

De ce se vorbește despre a ține cont de consimțământul fiului pentru această a doua naștere, și nu pentru prima? Apoi, a refuza un dar – fie de către părinți, fie de către fiu – presupune o ofensă la adresa celui care ni-l oferă, în cazul de față, la adresa lui Dumnezeu.