LECTURA I
Vă încredinţez lui Dumnezeu care are puterea să zidească şi să dea moştenirea.
Citire din Faptele Apostolilor 20,28-38
În zilele acelea, Paul le-a spus prezbiterilor veniţi de la Efes: “Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu! 29 Eu ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreţi, care nu vor cruţa turma. 30 Chiar şi dintre voi se vor ridica oameni care vor spune cuvinte răstălmăcite ca să-i atragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi! 32 Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului său, care are puterea să zidească şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost sfinţiţi. 33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; 34 dar voi ştiţi că pentru trebuinţele mele şi ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini. 35 V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire în a da decât în a primi»”. 36 După ce a spus acestea, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. 37 Atunci toţi au izbucnit în plâns, l-au îmbrăţişat şi l-au sărutat. 38 Erau întristaţi mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese, că nu aveau să mai vadă faţa lui. Apoi l-au însoţit până la corabie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),29-30.33-35a.35b-36c (R.: 33a)
R.: Domnii ale pământului, cântaţi-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

29 Arată-ţi, Dumnezeul meu, puterea,
confirmă, Dumnezeule, ceea ce ai făcut pentru noi!
30 Pentru templul tău din Ierusalim,
regii îţi vor aduce daruri. R.

33 Cântaţi lui Dumnezeu, domnii ale pământului,
cântaţi Domnului psalmi;
34 lui, care vine călare pe ceruri, pe cerurile veşnice,
iată, răsună cu putere glasul lui în tunet!
35a Recunoaşteţi-i lui Dumnezeu puterea! R.

35b Măreţia lui asupra Israelului,
puterea lui mai presus de nori!
36c Binecuvântat să fie Dumnezeu! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevărul. Consacră-ne în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie una ca şi noi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,11b-19
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând: “Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi! 12 Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. 14 Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume. 15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume. 17 Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr. 18 După cum m-ai trimis pe mine în lume, şi eu îi trimit pe ei în lume 19 şi pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr”.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, Fiul tău ți-a cerut să mă ocrotești de Cel Rău și să mă consacri în Adevăr. Ascultă rugăciunea Fiului tău și îndeplinește-i cererea. Păstrează-mă unit cu tine, cu Fiul tău și cu Duhul Sfânt.

Cele trei cereri ale lui Isus

În Evanghelie, în cadrul rugăciunii sacerdotale, Isus adresează Tatălui trei cereri principale. El îi cere mai întâi să-i păstreze uniți pe discipolii săi. Isus i-a protejat pe ucenici în timpul activității sale publice și i-a păstrat uniți în spirit și iubire. Acum, Isus se întoarce la Tatăl, pentru a domni, la dreapta Sa, și se roagă ca Tatăl să-i păstreze și să-i ocrotească. În ceruri, Isus își continuă mijlocirea ca Preot în favoarea ucenicilor în fața tronului de har al Tatălui și îl trimite pe Duhul Sfânt pentru a-i călăuzi spre adevăr și a-i proteja ca Apărător. A doua cerere a lui Isus solicită Tatălui să-i păzească pe ucenicii săi de Cel Rău. Isus i-a învățat pe ucenicii săi să se roage Tatălui cu aceste cereri: „Nu ne duce pe noi în ispită” și „Ne mântuiește de Cel Rău”. Aceste două cereri admit faptul că Satana depune efort pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu. Rugăciunea noastră nu este pentru o viață mai ușoară, pentru că Dumnezeu permite, în providența Sa, să fim încercați. Aceste încercări pe care El le permite ne poartă spre maturitate și ne conduc de la o pietate superficială la comuniunea de voință cu El. Când cerem: „Nu ne duce pe noi în ispită”, ne exprimăm conștiința faptului că Diavolul nu poate face nimic împotriva noastră dacă Dumnezeu nu îngăduie în prealabil acest lucru. Îi cerem lui Dumnezeu să ne amintească faptul că puterea noastră ajunge doar până la un anumit punct și îi cerem să fie aproape de noi cu, mâna sa protectoare (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: vol. I, 163). Ultima invocație din Rugăciunea Domnească îi cere Tatălui să ne izbăvească și să ne elibereze de rău sau de Cel Rău. „Cerând să fim eliberați de sub puterea Răului, cerem, în cele din urmă, Împărăția lui Dumnezeu, unirea cu voința sa și sfințirea numelui său” (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: vol. I, 167). A treia cerere a lui Isus, în cadrul rugăciunii sale sacerdotale, solicită Tatălui să-i consacre pe apostoli în Adevăr. Sfințenia este proprie doar lui Dumnezeu. A sfinți sau a consacra înseamnă a încredința ceva lui Dumnezeu. Ceva sau cineva este consacrat, este oferit lui Dumnezeu, iar apoi există pentru alții și este dăruit altora.

Trei consacrări

În Evanghelia după Sfântul Ioan, Isus vorbește despre trei consacrări sau sfințiri. Prima consacrare are legătură cu trimiterea Fiului în lume de către Tatăl (In 10,36). Aceasta înseamnă că „Dumnezeu exercită o revendicare totală asupra cuiva, punându-l deoparte, pentru sine, dar în același timp îl trimite pentru popoare” (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: vol. II, 87). Isus îi aparține în totalitate lui Dumnezeu și este trimis la toți bărbații și femeile, pentru a-i aduce la comuniunea cu Tatăl. În al doilea rând, Fiul se consacră pe sine (In 17,19). El se prezintă ca Jertfă plăcută și fără pată. Prima consacrare se concentrează asupra Întrupării; a doua asupra Pătimirii. „Isus însuși este Preotul, trimis în lume de Tatăl; el însuși este Jertfa care se face prezentă în Euharistia din toate timpurile” (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: vol. II, 88). În al treilea rând, Isus cere, „în temeiul propriei sale consacrări, ca discipolii să fie consacrați în adevăr” (Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: vol. II, 85-86). El se roagă: „pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr”. Discipolilor li se oferă participarea la consacrarea sacerdotală a lui Isus și la misiunea sa sacerdotală. „Oricine, asemenea lui Isus, este separat de lume și pus deoparte, pentru Dumnezeu, în vederea unei misiuni este, tocmai de aceea, pe deplin disponibil tuturor. Pentru ucenici, misiunea va fi aceea de a continua misiunea lui Isus, de a fi dăruiți lui Dumnezeu și, astfel, de a fi în misiune în favoarea tuturor” (Benedict al XVI-lea, O școală de rugăciune, 150).

Puterea Evangheliei

În prima lectură, Paul reflectă asupra misiunii sale. El ține un discurs de adio prezbiterilor (bătrânilor) din biserica din Efes. Paul a rămas fidel misiunii sale preoțești și îi poate invita pe prezbiterii locului să îl imite. În încheierea discursului său, le spune prezbiterilor să fie atenți cu privire la învățătorii falși, atât la cei din afara Bisericii, cât și la cei din interiorul acesteia. „Adevărații învățători îi conduc pe oameni la fidelitate față de persoana și învățătura lui Isus, în timp ce învățătorii falși reformulează mesajul pentru a-și spori propria influență, subminând credința și unitatea” (Kurz, Faptele apostolilor, 314). Așa cum Isus i-a încredințat pe ucenici grijii lui Dumnezeu, în discursul de la Cina cea de Taină; tot așa și Paul, îi încredințează pe liderii bisericii din Efes lui Dumnezeu și harului Său. Paul recunoaște că există o putere dinamică în Evanghelie, de a edifica comunitatea creștină, drept Casă a lui Dumnezeu. El amintește că Cuvântul harului lui Dumnezeu le poate oferi totodată moștenirea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru ei. În Vechiul Testament, moștenirea poporului lui Dumnezeu era Țara Promisă a Canaanului; acum, prin Cristos, moștenirea noastră este viața veșnică. „Această moștenire va fi pentru toți cei consacrați, adică pentru toți cei care sunt sfințiți prin botezul în numele lui Cristos” (Kurz, Faptele apostolilor, 315).

Doamne Isuse, îți mulțumesc că ne-ai învățat cum să ne rugăm și că ne-ai oferit rugăciunea „Tatăl nostru” și rugăciunea ta sacerdotală ca modele de rugăciune. Vreau să învăț de la tine să mă rog și să trăiesc mai profund și mai intim comuniunea cu Tatăl.

Rugați-vă ca Tatăl să vă vegheze și să vă călăuzească; rugați-vă să rezistați ispitelor și minciunilor Diavolului și să vă maturizați din punct de vedere spiritual în timpul încercărilor; rugați-vă să fiți consacrați în adevăr și astfel să vă împărtășiți din sfințenia lui Dumnezeu și să trăiți în favoarea fraților și surorilor voastre.

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: