TREI INIMI: UNA PREASFÂNTĂ, UNA NEPRIHĂNITĂ ȘI UNA CASTĂ

LECTURA I
Mă voi bucura din toată inima în Domnul.
Citire din cartea profetului Isaia 61,9-11
Va fi cunoscută între neamuri descendenţa lor şi între popoare, urmaşii lor. Toţi cei care îi vor vedea îi vor recunoaşte: aceştia sunt descendenţa pe care a binecuvântat-o Domnul. 10 Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia dreptăţii, cum îşi pune mirele diadema şi cum se înfrumuseţează mireasa cu podoabele ei. 11 Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
1Sam 2,1.4-5ab.6-7.8abcd (R.: cf. 1a)
R.: Inima mea se bucură în Dumnezeu mântuitorul meu.
1 Inima mea tresaltă de bucurie în Domnul,
fruntea mi se înalţă datorită lui Dumnezeu.
Mi se deschide larg gura împotriva duşmanilor mei,
căci mă bucur de mântuirea ta. R.
4 Arcul celor puternici a slăbit,
iar cei care se poticneau au fost încinşi cu putere.
5ab Cei sătui s-au închiriat pentru pâine,
iar cei flămânzi nu mai suferă de foame. R.
6 Domnul dă moartea şi tot el aduce la viaţă;
el coboară în Şeol şi tot el scoate de acolo.
7 Domnul face sărac şi tot el îmbogăţeşte;
înjoseşte şi înalţă. R.
8abcd El ridică din pulbere pe cel sărac,
înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
ca să stea cu cei mari
şi să moştenească un tron de glorie. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 2,19
(Aleluia) Fericită este Fecioara Maria, care păstra cuvântul lui Dumnezeu şi se gândea la el în inima ei. (Aleluia)
EVANGHELIA
Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: “Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: “De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, ai început să locuiești în inima mea din ziua Botezului. Ce dar impresionant și minunat! Rămâi în inima mea, rămâi acolo și fă-o doar a Ta. Mă încredințez ție și vreau să mă bucur numai de iubirea ta, pentru totdeauna.
Inima Preasfântă a lui Isus
Când îi contemplăm pe cei trei membri ai Sfintei Familii, putem constata cum aveau inimi sacre, imaculate și caste. Inima lui Isus este numită „sacră” și înseamnă că este sfântă, consacrată și pusă deoparte. Cuvântul ebraic pentru sfânt în Biblie este kadosh, care înseamnă pus deoparte. În relatarea Creației din Geneză, Dumnezeu a sfințit ziua a șaptea (Sabatul) și a rezervat-o pentru El. Acest lucru ne învață că „Dumnezeu a împărtășit sfințenia Sa cu creația și, odată cu ea, a izvorât pacea, rodnicia și integritatea” (Hahn, Holy is His Name, 26). În Cartea Exodului, Dumnezeu și-a dezvăluit numele și sfințenia Sa – transcendența și puterea Sa – lui Moise și poporului lui Israel. „În Cartea Exodului, Dumnezeu își stabilește reședința în mijlocul poporului Său – nu ca unul dintre ei (nu încă), ci permanent cu ei, în lăcașul sfânt. … Sfințenia devine acum o realitate pământească, vizibilă, precum focul și auzibilă precum tunetul” (Hahn, Holiness is His Name, 39). La Muntele Sinai, Israel a fost pus deoparte față de toate celelalte națiuni și chemat să fie o împărăție de preoți și o națiune sfântă (Ex 19,6). Sub conducerea lui David și Solomon, poporul a ocupat pământul sfânt și a construit un templu sfânt într-un oraș sfânt. În Noul Testament, sfințenia lui Dumnezeu este întruchipată în Isus: „Copilul care se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1,35). Isus este Cel Sfânt al lui Dumnezeu. Dumnezeu s-a făcut om pentru a ne salva de păcat, pentru ca noi să putem fi sfinți și să ne împărtășim din sfințenia Sa. Când contemplăm Inima Preasfântă a lui Isus, contemplăm iubirea milostivă a lui Dumnezeu și invitația care ne este adresată de a ne împărtăși din sfințenia lui Dumnezeu prin Fiul și Duhul Sfânt.
Inima Neprihănită a Mariei
Ieri, am celebrat Inima Preasfântă a lui Isus și am contemplat manifestarea iubirii milostive a lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Astăzi, celebrăm Inima Neprihănită a Mariei și contemplăm lucrurile mărețe pe care Dumnezeu le-a înfăptuit în Maria și pe care dorește să le înfăptuiască și în noi. Spre deosebire de inima pură și imaculată a Mariei, inimile noastre sunt marcate de păcate; suntem răniți și predispuși la păcat. Fructele pomului ne ispitesc cu false plăceri. Ca și Sfântul Paul, ajungem să comitem lucrurile rele pe care nu vrem să le facem și să nu facem lucrurile bune pe care ar trebui să le facem. Când ne privim inima și descoperim că este atașată de păcat, nu trebuie să ne descurajăm. Aceasta își dorește Diavolul. Nefericirea noastră nu este sfârșitul; este doar un început. Așa cum Dumnezeu și-a scos poporul din mizeria sclaviei egiptene, tot așa ne-a scos și pe noi din sclavia păcatului. El așteaptă cu răbdare răspunsul nostru la apelul său. El dorește să transforme mizeria din inima noastră, prin iubirea sa milostivă, în curăția inimii, astfel încât să îl putem vedea: „Fericiți cei cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu”. În timp ce Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri celebrează în special modul în care inima și sufletul Mariei au fost ferite de orice pată a păcatului originar, comemorarea de astăzi celebrează modul în care ea și-a păstrat inima fără pată. Când privim spre Maria, care acum mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu, contemplăm Biserica care a ajuns deja la desăvârșire. În Maria, contemplăm Biserica fără pată sau rid. În ea, Biserica este deja cea cu totul sfântă (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 829). Ea este imaginea și pârga Bisericii desăvârșite și ea strălucește pe pământ ca un semn de speranță și mângâiere pentru noi, poporul pelerin al lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 972).
Inima castă a lui Iosif
Inima lui Isus este numită „sacră”, inima Mariei este numită „imaculată”, iar inima lui Iosif este numită „castă”. Castitatea se deosebește de celibat. Nu toată lumea este chemată să trăiască celibatul, dar toți sunt chemați să fie caști. Virtutea castității se opune viciului desfrânării. În timp ce desfrânarea este o dorință dezordonată după plăcere sexuală, castitatea presupune integrarea cu succes a sexualității în propria persoană (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2337). Inima este de mare importanță. Ea este locul în care luăm decizii: putem alege să comitem adulter în inima noastră sau putem alege să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima. „Inima este locuința în care mă aflu; unde trăiesc; potrivit expresiei semitice sau biblice, inima este locul «în care mă retrag». Inima este un centru ascuns al nostru, dincolo de înțelegerea rațiunii noastre și a celorlalți; numai Duhul lui Dumnezeu poate pătrunde în inima omului și o poate cunoaște pe deplin. Inima este locul deciziilor. Este locul adevărului, unde alegem viața sau moartea. Este locul întâlnirii, deoarece, ca imagine a lui Dumnezeu, trăim în relație; este locul legământului.” Inima lui Iosif constituie pentru noi un adevărat model de iubire paternă și protectoare și de iubire conjugală castă.
Doamne Isuse, sfințește-mi inima ca să te iubesc cu o iubire neîmpărțită; curăță-mi inima pentru a avea o locuință demnă de tine; purifică-mi inima ca să-i pot iubi pe frații și surorile mele așa cum se cuvine.
Istoria regăsirii lui Isus în Templu ne oferă o imagine a Inimii Neprihănite a Mariei. Când ea și Iosif și-au dat seama că Isus lipsește, Maria nu l-a învinovățit pe Iosif, nu s-a supărat și nici nu i-a aplicat tratamentul tăcerii. Ea nu a țipat la Isus când l-a găsit. În loc să-l acuze pe Isus, ea i-a adresat mai întâi o întrebare și i-a spus că îl căutau cu mare îngrijorare.
Cum reacționez în situații stresante sau dificile? Încep imediat să îi acuz pe alții, dau vina pe ei, îi judec și îi critic? Sau caut mai întâi, asemenea Mariei, să înțeleg ce se întâmplă? Cum aș putea să o imit astăzi pe Sfânta Fecioară Maria?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
