TRIPLĂ AFIRMARE VS TRIPLĂ NEGARE

LECTURA I
Martori ai acestor lucruri suntem noi şi Duhul Sfânt.
Citire din Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41
În zilele acelea, marele preot i-a întrebat pe apostoli, zicând: “Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să cadă asupra noastră sângele acestui om”. 29 Atunci Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: “Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. 31 Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor. 32 Martori ai acestor lucruri suntem noi şi Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el”. 40b Le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus şi le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din faţa Sinedriului bucuroşi pentru că au fost învredniciţi să îndure batjocură pentru numele lui Isus.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 29(30),2 şi 4.5-6.11-12a şi 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
sau:
Aleluia.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor,
tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în mormânt. R.
5 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui,
lăudaţi memoria sfinţeniei sale!
6 Căci mânia lui ţine o clipă,
dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. R.
11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, fii tu ajutorul meu!
12a Tu ai schimbat geamătul meu în dans,
13b Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda! R.
LECTURA A II-A
Vrednic este mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea şi gloria.
Citire din Apocalipsul sfântului apostol Ioan 5,11-14
Eu, Ioan, am văzut şi am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor, iar numărul lor era de zeci de mii de ori zeci de mii şi de mii de ori mii. 12 Ei spuneau cu glas puternic: “Vrednic este mielul care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea şi tăria, cinstea, gloria şi binecuvântarea”. 13 Şi am auzit orice creatură în cer, pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în ele, spunând: “Celui care şade pe tron şi mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!” 14 Iar cele patru fiinţe spuneau: “Amin!” Şi bătrânii au căzut la pământ şi l-au adorat.
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) A înviat Cristos care le-a creat pe toate şi a avut milă de neamul omenesc. (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-19
În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, şi li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus: “Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: “Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5 Aşadar, Isus le-a zis: “Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: “Nu!” 6 Atunci le-a zis: “Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: “E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. 8 Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi -, trăgând cu ei năvodul cu peşti. 9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: “Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: “Veniţi şi mâncaţi!” Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: “Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi. 15 După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: “Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?” El i-a zis: “Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. El i-a spus: “Paşte mieluşeii mei!” 16 El i-a zis iarăşi, a doua oară: “Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” El i-a spus: “Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. I-a zis: “Paşte oile mele!” 17 I-a zis a treia oară: “Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: “Mă iubeşti?” şi i-a spus: “Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: “Paşte oile mele! 18 Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi”. 19 Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: “Urmează-mă!”
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, Cel care ești, care a fost și care va fi. Tu ești Dumnezeul veșnic. Te iubesc și îți voi sluji cu credință împreună cu frații și surorile mele.
Tripla afirmație „EU SUNT”
Pentru a înțelege mai profund tripla declarație de iubire a lui Petru, trebuie să ne întoarcem la arestarea lui Isus din Grădină. Ioan ne spune că Iuda era însoțit de o cohortă (speira) de 480-500 de soldați. Isus a ieșit fără frică în întâmpinarea lor și i-a întrebat: „Pe cine căutați?” „Ei i-au răspuns: «Pe Isus din Nazaret». El le-a zis: «EU SUNT»” (In 18,5). Spunând „EU SUNT”, Isus nu numai că a afirmat că el este cel pe care îl căutau, ci a declarat că el este singurul Dumnezeu al lui Israel, care şi-a revelat numele divin, „EU SUNT” (YHWH), lui Moise. Ioan continuă: „Când le-a spus: «EU SUNT», s-au dat înapoi şi au căzut la pământ” (In 18,6). Aceasta a fost a doua utilizare a expresiei „EU SUNT” în fragmentul despre arestarea lui Isus în grădină. Ioan face aici referire la liturghia Zilei Ispășirii, când Marele Preot ieșea din Sfânta Sfintelor și rostea de trei ori numele lui Dumnezeu, „EU SUNT”, în timp ce binecuvânta poporul (vezi Nm 6,22-27 pentru binecuvântare). De fiecare dată când Marele Preot rostea numele dumnezeiesc, poporul cădea cu fața la pământ și se prosterna. Pe măsură ce relatarea lui Ioan continuă, numele dumnezeiesc este invocat a treia oară: „Atunci i-a întrebat din nou: «Pe cine căutați?» Ei au răspuns: «Pe Isus Nazarineanul.» Isus le-a răspuns: «V-am spus că EU SUNT. Deci, dacă pe mine căutați, luați-i pe aceștia»” (In 18,7-8).
Triplul „Nu sunt”
Când Ioan prezintă cele trei negări ale lui Petru, el folosește de două ori expresia „Nu sunt”. Negările lui Petru contrastează puternic cu puterea cuvintelor lui Isus „EU SUNT”. Când Ioan l-a condus pe Petru în curtea marelui preot, portăreasa l-a întrebat pe Petru dacă era ucenicul lui Isus: „Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?”. El i-a zis: „Nu sunt (In 18,17). Ioan povesteşte a doua şi a treia negare a lui Petru astfel: „Iar Símon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii lui?”. El a negat şi a zis: „Nu sunt”. 26 Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i‑a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?”. 27 Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.” (In 18,23-27). Cele trei negări ale lui Petru și fraza „Nu sunt” ne arată că, fără Dumnezeu în viața noastră, fără Isus și Duhul Sfânt, suntem nimic. Suntem creați pentru mai mult decât viața pământească. Suntem creați pentru a avea parte de viața dumnezeiască – viața veșnică a Tatălui – prin Isus Cristos și Duhul Sfânt.
Triplul „Te iubesc”
Când ucenicii ajung la țărm, Ioan ne atrage atenția asupra focului de cărbuni pe care Isus îl pregătise. Acest lucru ne amintește de focul de cărbuni lângă care Petru se încălzea în timp ce nega că era ucenicul lui Isus (In 18,18). Pe țărm, Isus l-a întrebat pe Petru nu o dată, nu de două ori, ci de trei ori: „Mă iubești?” A treia întrebare l-a răvășit pe Petru. El era îndurerat și întristat din cauza celei de-a treia întrebări, și totuși aceasta i-a dat ocazia să-și reînnoiască de trei ori iubirea față de Isus și să fie iertat pentru cele trei negări. Iubirea nu este doar un sentiment trecător sau o emoție. Iubirea înseamnă acțiune. Ea cere dăruirea de sine în mod altruist. Ea cere sacrificiu și dorința sinceră de a face binele celui iubit. Isus îi dă de înțeles lui Petru că, dacă îl iubește cu adevărat, va trebui să se dăruiască fără rezerve turmei pe care o păstorește, până la a-și da viața pentru oile sale.
Doamne Isuse, Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! Îți dedic sacrificiul vieții mele. Te rog cu umilință să-l primești, să-l purifici și să-l transformi într-un sacrificiu plăcut și spre slava Tatălui.
M-am gândit vreodată că viața mea are un sens numai în relație cu Dumnezeu? Am fost creat de Dumnezeu din iubire și sunt într-o călătorie de întoarcere spre Creatorul meu. Dumnezeu este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Cum pot trăi această adevăr mai intens în viața mea?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
