UCENIC DE RELATIVIST

Un copil de șase ani avea o surioară de opt. Mergeau la școli diferite. Ea era mai muncitoare, iar notele arătau clar acest lucru. Într-o zi, mama, reproșându-i băiețelului lenea sa, îi spuse:

– Uită-te la surioara ta: mereu ia 10 la engleză, iar tu nu treci deloc de 7. 

Copilul, sigur pe sine și convins, răspunse:

– Păi, profu’ meu de engleză lui 10 îi spune 7.

Iată „un mic relativist”. Numărul, după el, nu contează, nu spune nimic. Fiecare „prof” îi poate spune  după cum vrea. Faza cu micuțul este o glumă. Astăzi, în schimb, în modul de a gândi al multor oameni maturi, relativismul invadează totul.

Relativismul, nerecunoscând nimic drept definitiv, lasă ca ultimă măsură doar propriul eu cu dorințele sale și sub aparența libertății se transformă pentru fiecare într-o închisoare, pentru că îl separă pe unul de altul, făcând ca fiecare să se găsească închis în propriul eu (Benedict al XVI-lea, 6 iunie 2005).

Acest curent de gândire sau, mai bine zis, de lipsă de gândire rupe orice posibilitate de comunicare și de înțelegere cu ceilalți. Dacă nu există niciun fel de teren solid, sigur, nu pot fi construite punți.

Eul predominant sfârșește prin a asfixia propriul eu.